Politica de Confidențialitate Google

Când folosești serviciile noastre, ne încredințezi informațiile tale. Înțelegem că este o mare responsabilitate și ne străduim să le protejăm și să îți oferim putere de decizie în privința acestora.

Scopul acestei Politici de Confidențialitate este să îți explice ce informații colectăm, de ce le colectăm și cum poți să le actualizezi, gestionezi, exporți și să le ștergi.

Dacă legislația Uniunii Europene sau Regatului Unit privind protecția datelor se aplică prelucrării informațiilor tale, poți consulta secțiunea Cerințele europene de mai jos pentru a afla mai multe despre drepturile tale și conformitatea Google cu aceste legi.

Verificarea setărilor de confidențialitate

Vrei să modifici setările de confidențialitate?

Parcurge Verificarea setărilor de confidențialitate

Valabilă din 8 februarie 2024 | Versiunile arhivate | Descarcă fișierul PDF

Creăm o gamă de servicii care ajută zilnic milioane de oameni să exploreze și să interacționeze cu lumea în moduri noi. Serviciile noastre includ:

  • Aplicații, site-uri și dispozitive Google, cum ar fi Căutarea Google, YouTube și Google Home;
  • Platforme precum browserul Chrome și sistemul de operare Android;
  • Produse care sunt integrate în aplicații și site-uri terțe, cum ar fi anunțurile, datele statistice și hărțile Google Maps încorporate

Poți folosi serviciile noastre în diverse moduri pentru a îți gestiona confidențialitatea. De exemplu, poți crea un Cont Google dacă vrei să creezi și să gestionezi conținut, cum ar fi e-mailurile și fotografiile, sau să vezi mai multe rezultate de căutare relevante. Poți folosi multe servicii Google dacă te-ai deconectat sau fără să creezi un cont, de exemplu, căutarea pe Google sau vizionarea videoclipurilor pe YouTube. Poți alege și să navighezi pe web într-un mod privat, cum ar fi modul Incognito din Chrome. În plus, în cadrul serviciilor noastre, îți poți ajusta setările de confidențialitate pentru a controla informațiile pe care le colectăm și modul în care sunt folosite.

Pentru a explica lucrurile cât mai clar, am adăugat exemple, videoclipuri explicative și definiții pentru termenii cheie. Dacă ai întrebări despre această Politică de Confidențialitate, contactează-ne.

Informațiile colectate de Google

Vrem să înțelegi ce tipuri de informații colectam pe măsură ce folosești serviciile noastre

Colectăm informații pentru a oferi servicii mai bune tuturor utilizatorilor noștri: de la informații de bază, cum ar fi limba pe care o vorbești, la lucruri mai complexe, de exemplu, care sunt anunțurile pe care le vei considera cele mai utile, persoanele care contează cel mai mult pentru tine în mediul online sau ce videoclipuri YouTube ți-ar plăcea. Informațiile pe care le colectează Google și cum sunt folosite acele informații depinde de modul în care utilizezi serviciile noastre și modul în care îți gestionezi opțiunile de confidențialitate.

Când nu ești conectat(ă) la un Cont Google, stocăm informațiile pe care le colectăm folosind identificatori unici asociați cu browserul, aplicația sau dispozitivul pe care îl folosești. Astfel, putem face lucruri precum menținerea preferințelor tale în cadrul sesiunilor de navigare, cum ar fi limba preferată sau dacă să îți afișăm anunțuri sau rezultate de căutare mai relevante în funcție de activitatea ta.

Când ești conectat(ă), colectăm și informațiile pe care le stocăm în Contul tău Google și pe care le tratăm ca informații cu caracter personal.

Lucruri pe care le creezi sau ni le oferi

Când creezi un Cont Google, ne oferi informații cu caracter personal, inclusiv numele și parola ta. Poți alege să adaugi și un număr de telefon sau informații de plată în contul tău. Chiar dacă nu ești conectat la un Cont Google, poți alege să ne oferi informații, cum ar fi adresa de e-mail, pentru a comunica cu Google sau pentru a primi actualizări despre serviciile noastre.

De asemenea, colectăm conținutul pe care îl creezi, încarci sau primești de la alte persoane când folosești serviciile noastre. Sunt incluse elemente precum e-mailurile pe care le scrii și primești, fotografiile și videoclipurile pe care le salvezi, documentele și foile de calcul pe care le creezi și comentariile pe care le faci la videoclipurile YouTube.

Informații pe care le colectăm pe măsură ce folosești serviciile noastre

Aplicațiile, browserele și dispozitivele tale

Colectăm informații despre aplicațiile, browserele și dispozitivele pe care le folosești pentru a accesa serviciile Google, fapt care ne ajută să oferim funcții cum ar fi actualizările automate ale produselor și reducerea luminozității ecranului atunci când bateria se descarcă.

Informațiile pe care le colectăm conțin identificatori unici, tipul și setările browserului, tipul și setările dispozitivului, sistemul de operare, informațiile despre rețeaua mobilă, inclusiv numele și numărul de telefon al operatorului, și numărul versiunii aplicației. De asemenea, colectăm informații despre interacțiunea dintre aplicațiile, browserele și dispozitivele tale și serviciile noastre, inclusiv adresa IP, rapoartele de blocare, activitatea sistemului și data, ora și adresa URL sursă a solicitării tale.

Colectăm aceste informații atunci când un serviciu Google de pe dispozitivul tău contactează serverele noastre, de exemplu, când instalezi o aplicație din Magazinul Play sau când un serviciu caută actualizări automate. Dacă folosești un dispozitiv Android cu aplicații Google, acesta contactează periodic serverele Google pentru a oferi informații despre dispozitivul tău și despre conectarea la serviciile noastre. Informațiile includ elemente precum tipul dispozitivului și numele operatorului, rapoartele de blocare, aplicațiile pe care le-ai instalat și, în funcție de setările dispozitivului, alte informații despre modul în care folosești dispozitivul Android.

Activitatea ta

Colectăm informații despre activitatea ta în cadrul serviciilor noastre, pe care le folosim pentru lucruri precum recomandarea unui videoclip YouTube care te-ar putea interesa. Informațiile despre activitate pe care le colectăm pot include:

Dacă folosești serviciile noastre pentru a iniția și a primi apeluri sau pentru a trimite și a primi mesaje, este posibil să colectăm informații înregistrate în jurnalele de telefonie și de mesaje, cum ar fi numărul de telefon, numărul apelantului, numărul persoanei apelate, numerele de redirecționare, adresa de e-mail a expeditorului și a destinatarului, ora și data apelurilor și mesajelor, durata apelurilor, informațiile privind direcționarea, tipurile și volumele de apeluri și mesaje.

Poți să accesezi Contul Google pentru a găsi și a gestiona informațiile despre activitate salvate în contul tău.

Informații despre locația ta

Colectăm informații despre locație atunci când folosești serviciile noastre, fapt care ne ajută să oferim funcții cum ar fi indicații rutiere, rezultate de căutare pentru lucruri din apropierea ta și anunțuri bazate pe locația ta.

În funcție de produsele pe care le folosești și de setările pe care le alegi, Google poate folosi diferite tipuri de informații despre locație pentru a face mai utile anumite servicii și produse pe care le utilizezi. Printre acestea se numără:

Tipurile de date despre locație pe care le colectăm și durata în care le păstrăm depind parțial de setările dispozitivului și ale contului tău. De exemplu, poți activa sau dezactiva locația dispozitivului tău Android folosind aplicația Setări a acestuia. În plus, poți activa Istoricul locațiilor dacă vrei să creezi o hartă privată a locurilor în care mergi cu dispozitivele tale conectate. Iar dacă setarea „Activitatea de pe web și din aplicații” este activată, căutările tale și alte activități din serviciile Google (care pot include informații despre locație) se salvează în Contul tău Google. Află mai multe despre modul în care folosim informațiile despre locație.


În anumite situații, Google colectează informații despre tine și din surse accesibile public. De exemplu, dacă numele tău apare în presa locală, motorul de căutare Google poate să indexeze articolul respectiv și să îl afișeze altor persoane atunci când îți caută numele. În plus, putem colecta informații despre tine de la parteneri de încredere, cum ar fi serviciile de înscriere în directoare care ne oferă informații despre companii pentru afișarea în serviciile Google, partenerii de marketing care ne oferă informații despre clienți potențiali ai serviciilor noastre comerciale și partenerii de securitate care ne oferă informații pentru protecția împotriva abuzurilor. Primim informații și de la parteneri pentru a oferi servicii de publicitate și de cercetare în numele acestora.

Folosim diverse tehnologii pentru a colecta și a stoca informații, inclusiv cookie-uri, etichete pixel, stocare locală, cum ar fi stocarea datelor de pe web prin browser sau memoriile cache pentru datele aplicațiilor, baze de date și jurnale de server.

De ce colectează Google date

Folosim datele pentru a crea servicii mai bune

Utilizăm informațiile pe care le colectăm din toate serviciile noastre în următoarele scopuri:

Furnizarea serviciilor noastre

Folosim informațiile tale pentru a furniza serviciile noastre, cum ar fi procesarea termenilor pe care îi cauți pentru a returna rezultate sau pentru a te ajuta în distribuirea conținutului sugerându-ți destinatari din agendă.

Menținerea și îmbunătățirea serviciilor noastre

De asemenea, folosim informațiile tale pentru a ne asigura că serviciile noastre funcționează corespunzător, de exemplu prin urmărirea întreruperilor sau remedierea problemelor pe care ni le raportezi. Mai folosim aceste informații pentru a aduce îmbunătățiri serviciilor noastre, de exemplu, înțelegerea termenilor de căutare care sunt ortografiați greșit în mod frecvent, ne ajută să îmbunătățim funcțiile de verificare a ortografiei folosite în serviciile noastre.

Dezvoltarea unor servicii noi

Folosim informațiile pe care le colectăm din serviciile existente pentru a ne ajuta să dezvoltăm servicii noi. De exemplu, înțelegerea modului în care oamenii și-au organizat fotografiile în Picasa, prima aplicație de fotografii de la Google, ne-a ajutat să creăm și să lansăm Google Foto.

Oferirea unor servicii personalizate, inclusiv conținut și anunțuri

Folosim informațiile pe care le colectăm pentru a personaliza serviciile pe care ți le oferim, inclusiv furnizarea recomandărilor, conținutului personalizat și rezultatelor de căutare personalizate. De exemplu, Verificarea Securității oferă sfaturi de securitate adaptate modului în care folosești produsele Google. Și Google Play folosește informații, cum ar fi aplicațiile pe care le-ai instalat deja și videoclipurile pe care le-ai vizionat pe YouTube, pentru a sugera aplicații noi care te-ar putea interesa.

În funcție de setările tale, este posibil să îți afișăm anunțuri personalizate bazate pe interesele tale. De exemplu, când cauți „biciclete de teren”, pe YouTube poțí vedea anunțuri pentru echipamente sportive. Poți stabili ce informații folosim pentru a-ți afișa anunțuri, accesând setările pentru anunțuri din Centrul meu de anunțuri.

  • Nu îți afișăm anunțuri personalizate pe baza categoriilor speciale de date cu caracter personal, cum ar fi rasa, religia, orientarea sexuală sau sănătatea.
  • Nu îți afișăm anunțuri personalizate pe baza conținutului tău din Drive, Gmail sau Foto.
  • Nu distribuim către agenții de publicitate informațiile care te identifică personal, cum ar fi numele sau adresa de e-mail, decât dacă ne soliciți acest lucru. De exemplu, dacă vezi un anunț pentru o florărie din apropiere și selectezi butonul „Atinge pentru apelare”, te vom pune în legătură și putem transmite florăriei numărul tău de telefon.

Măsurarea performanței

Folosim date pentru analiză și cuantificare, pentru a înțelege cum sunt folosite serviciile noastre. De exemplu, analizăm datele legate de vizitele tale pe site-urile noastre, ca să luăm anumite măsuri, cum ar fi optimizarea designului de produs. Folosim și datele despre anunțurile publicitare cu care interacționezi, inclusiv activitatea asociată din Căutarea Google, pentru a ajuta agenții de publicitate să înțeleagă performanța campaniilor lor publicitare. În acest scop, folosim diverse instrumente, inclusiv Google Analytics. Când accesezi site-uri sau folosești aplicații care folosesc Google Analytics, un client Google Analytics poate alege să permită ca Google să coreleze informațiile despre activitatea ta pe acel site sau în acea aplicație cu activitatea de pe alte site-uri sau din alte aplicații care folosesc serviciile noastre de publicitate.

Comunicarea cu tine

Folosim informațiile colectate, cum ar fi adresa de e-mail, pentru a interacționa direct cu tine. De exemplu, îți putem trimite o notificare dacă detectăm o activitate suspectă, cum ar fi o încercare de conectare la Contul Google dintr-o locație neobișnuită. Sau te putem informa despre modificările sau îmbunătățirile viitoare ale serviciilor noastre. Iar când contactezi Google, vom păstra o înregistrare a solicitării tale pentru a ajuta la rezolvarea oricăror probleme pe care le-ai putea întâmpina.

Protejarea companiei Google, a utilizatorilor noștri și a publicului

Folosim informațiile pentru a ajuta la îmbunătățirea siguranței și fiabilității serviciilor noastre. Aici sunt incluse detectarea, prevenirea și combaterea fraudei, abuzului, riscurilor de securitate și problemelor de ordin tehnic care ar putea dăuna companiei Google, utilizatorilor noștri sau publicului.


Folosim tehnologii diferite de procesare a informațiilor în aceste scopuri. Utilizăm sisteme automatizate care analizează conținutul tău pentru a îți oferi lucruri cum ar fi rezultatele de căutare personalizate, anunțurile personalizate sau alte funcții adaptate modului în care folosești serviciile noastre. În plus, analizăm conținutul tău pentru a ne ajuta la a detecta abuzul, de exemplu spamul, programele malware și conținutul ilegal. De asemenea, folosim algoritmi pentru a recunoaște modelele de date. De exemplu, Google Traducere îi ajută pe oameni să comunice în alte limbi, detectând modelele lingvistice comune în expresiile pe care îi ceri să le traducă.

Putem combina informațiile pe care le colectăm din cadrul serviciilor noastre și de pe dispozitivele tale în scopurile descrise mai sus. De exemplu, dacă vizionezi videoclipuri cu chitariști pe YouTube, se poate afișa un anunț pentru lecții de chitară pe un site care folosește produsele noastre publicitare. În funcție de setările contului, este posibil ca activitatea ta de pe alte site-uri și din alte aplicații să fie asociată cu informațiile tale cu caracter personal, pentru a îmbunătăți serviciile Google și anunțurile afișate de Google.

Dacă alți utilizatori au deja adresa ta de e-mail sau alte informații care te identifică, putem să le afișăm informațiile publice vizibile din Contul Google, cum ar fi numele și fotografia. Astfel, oamenii pot, de exemplu, să identifice un e-mail primit de la tine.

Îți vom cere consimțământul înainte de a folosi informațiile în alte scopuri decât cele descrise în această Politică de Confidențialitate.

Opțiunile tale de confidențialitate

Ai opțiuni legate de informațiile pe care le colectăm și modul în care le folosim

Această secțiune descrie comenzile cheie pentru gestionarea confidențialității în cadrul serviciilor noastre. De asemenea, poți să accesezi Verificarea Setărilor de Confidențialitate, care îți oferă posibilitatea de a examina și a ajusta setările de confidențialitate importante. Pe lângă aceste instrumente, oferim și setări de confidențialitate specifice în produsele noastre. Poți afla mai multe în Ghidul privind Confidențialitatea Produselor.

Gestionarea, revizuirea și actualizarea informațiilor tale

Dacă te-ai conectat, poți să revizuiești și să actualizezi oricând informațiile accesând serviciile pe care le folosești. De exemplu, Foto și Drive sunt concepute pentru a te ajuta să gestionezi anumite tipuri de conținut pe care l-ai salvat folosind Google.

De asemenea, am creat un loc în care poți să revizuiești și să gestionezi informațiile salvate în Contul Google. Contul Google include:

Opțiuni de confidențialitate

Opțiuni privind Activitatea

Decide ce tipuri de activitate dorești să se salveze în contul tău. De exemplu, dacă ai Istoricul YouTube activat, videoclipurile pe care le vizionezi și lucrurile pe care le cauți se salvează în contul tău, ca să primești recomandări mai bune și să reiei de unde ai rămas. Dacă ai Activitatea de pe web și din aplicații activată, căutările tale și activitatea din alte servicii Google se salvează în contul tău ca să obții experiențe mai personalizate, precum căutări mai rapide și recomandări de conținut și aplicații mai utile. Activitatea de pe web și din aplicații are și o setare secundară care te ajută să controlezi dacă informațiile despre activitatea ta de pe alte site-uri, aplicații și dispozitive care folosesc serviciile Google (cum ar fi aplicațiile pe care le instalezi și le folosești pe Android) se salvează în Contul tău Google și se folosesc pentru a îmbunătăți serviciile Google.

Accesează Opțiunile privind activitatea

Setările privind anunțurile

Gestionează-ți preferințele pentru anunțurile pe care le vezi pe Google și pe site-urile și în aplicațiile care colaborează cu Google pentru a afișa anunțuri. Poți să îți schimbi interesele, să alegi dacă informațiile tale cu caracter personal pot fi folosite pentru a face anunțurile mai relevante și să activezi sau să dezactivezi anumite servicii de publicitate.

Accesează Centrul meu de anunțuri

Despre tine

Gestionează informațiile cu caracter personal din Contul tău Google și controlează cine le poate vedea în serviciile Google.

Accesează Despre tine

Recomandări din cercurile tale

Alege dacă dorești să îți apară numele și fotografia lângă activitatea ta, cum ar fi recenziile și recomandările, afișate în anunțuri.

Accesează Recomandări din cercurile tale

Site-urile și aplicațiile care folosesc serviciile Google

Gestionează informațiile pe care site-urile și aplicațiile care folosesc serviciile Google, cum ar fi Google Analytics, le pot trimite la Google atunci când accesezi sau interacționezi cu serviciile lor.

Accesează Cum folosește Google informațiile de pe site-uri sau din aplicații care folosesc serviciile noastre

Modalități de revizuire și actualizare a informațiilor

Activitatea mea

„Activitatea mea” îți permite să examinezi și să controlezi datele salvate în Contul tău Google atunci când ești conectat(ă) și folosești serviciile Google, cum ar fi căutările realizate sau vizitele pe Google Play. Poți să cauți după dată și după subiect și să-ți ștergi activitatea, parțial sau în totalitate.

Accesează Activitatea Mea

Tablou de bord Google

În Tabloul de bord Google poți să gestionezi informațiile asociate anumitor produse.

Accesează Tabloul de bord

Informațiile tale cu caracter personal

Gestionează-ți informațiile de contact, precum numele, adresa de e-mail și telefonul.

Accesează Informații cu caracter personal

Dacă te deconectezi, poți să gestionezi informațiile asociate browserului sau dispozitivului tău, inclusiv:

  • Personalizarea activității de căutare desfășurate în modul deconectat: Alege dacă activitatea ta de căutare este folosită pentru a îți oferi rezultate și recomandări mai relevante.
  • Setările YouTube: Întrerupe și șterge Istoricul Căutărilor YouTube și Istoricul Vizionărilor YouTube.
  • Setările pentru Anunțuri: Gestionează preferințele privind anunțurile care apar pe Google și pe site-urile și în aplicațiile aflate în parteneriat cu Google pentru a afișa anunțuri.

Exportul, eliminarea și ștergerea informațiilor

Poți să exporți o copie a conținutului din Contul tău Google dacă vrei să faci backup sau să o folosești cu un serviciu din afara Google.

Pentru a șterge informațiile, poți:

Managerul de conturi inactive îți permite să acorzi accesul altor persoane la Contul tău Google dacă ești în mod neașteptat în imposibilitatea de a-l folosi.

Și, în sfârșit, poți să soliciți eliminarea conținutului din anumite servicii Google conform legislației în vigoare și politicilor noastre.


Există și alte moduri de a controla informațiile colectate de Google, fie că te-ai conectat sau nu la un Cont Google, inclusiv:

  • Setările browserului: De exemplu, poți să configurezi browserul astfel încât să te informeze când Google plasează un cookie în browserul tău. De asemenea, poți configura browserul să blocheze toate cookie-urile pentru un anumit domeniu sau pentru toate domeniile. Reține însă că serviciile noastre se bazează pe cookie-uri pentru a funcționa corect, de exemplu, pentru a reține preferințele de limbă.
  • Setări la nivel de dispozitiv: Dispozitivul tău poate să aibă comenzi care stabilesc ce informații colectăm. De exemplu, poți să modifici setările privind locația pe dispozitivul tău Android.

Permiterea accesului la informații

Atunci când permiți accesul la informațiile tale

Multe dintre serviciile noastre îți permit să trimiți informații către alte persoane, iar tu deții controlul asupra modului în care permiți accesul la ele. De exemplu, poți să distribui în mod public videoclipuri pe YouTube sau să decizi să păstrezi videoclipurile private. Reține că atunci când trimiți informații în mod public, acestea pot fi accesibile prin intermediul motoarelor de căutare, inclusiv Căutarea Google.

Dacă te-ai conectat și interacționezi cu anumite servicii Google, cum ar fi când scrii un comentariu la un videoclip YouTube sau o recenzie pentru o aplicație din Play, numele și fotografia ta apar lângă activitatea ta. De asemenea, este posibil să afișăm aceste informații în anunțuri, în funcție de setarea ta pentru Recomandări din cercurile tale.

Atunci când Google permite accesul la informațiile tale

Nu trimitem informațiile tale cu caracter personal unor companii, organizații sau persoane din afara Google, decât în situațiile de mai jos:

Cu consimţământul tău

Vom trimite informații cu caracter personal în afara Google atunci când avem consimțământul tău. De exemplu, dacă folosești Google Home pentru a face o rezervare printr-un serviciu de rezervări, îți vom cere permisiunea înainte să trimitem numele sau numărul tău de telefon restaurantului respectiv. În plus, îți oferim comenzi pentru examinarea și gestionarea aplicațiilor și a site-urilor terță parte cărora le-ai acordat acces la datele din Contul tău Google. Îți vom cere consimțământul explicit pentru trimiterea oricăror informații cu caracter personal sensibile.

Către administratorii de domenii

Dacă ești student sau lucrezi pentru o organizație care folosește serviciile Google, administratorul tău de domeniu și distribuitorii care îți gestionează contul vor avea acces la Contul tău Google. Este posibil ca aceștia:

  • Să acceseze și să păstreze informații stocate în contul tău, cum ar fi adresa de e-mail;
  • Să vizualizeze statisticile referitoare la contul tău, cum ar fi cele legate de numărul aplicațiilor pe care le instalezi;
  • Să schimbe parola contului;
  • Să suspende sau să anuleze accesul tău la cont;
  • Să primească informații despre contul tău pentru a respecta cerințele legislative și reglementările în vigoare, o procedură legală sau o solicitare guvernamentală executorie;
  • Să îți restricționeze posibilitatea de a șterge sau de a edita informațiile ori setările de confidențialitate.

În vederea prelucrării externe

Oferim informații cu caracter personal afiliaților noștri sau altor parteneri de afaceri sau persoane de încredere pentru a le prelucra în numele nostru, pe baza instrucțiunilor noastre și în conformitate cu Politica noastră de confidențialitate și cu orice alte măsuri corespunzătoare de confidențialitate și securitate. De exemplu, apelăm la furnizorii de servicii pentru a ne ajuta cu gestionarea centrelor noastre de date, cu livrarea produselor și a serviciilor noastre, cu îmbunătățirea proceselor noastre comerciale interne și cu asistența suplimentară oferită clienților și utilizatorilor. În plus, folosim furnizori de servicii pentru a ne ajuta să examinăm conținutul video de pe YouTube pentru siguranța publică și să analizăm și să ascultăm eșantioane din conținutul audio salvat al utilizatorilor, pentru a îmbunătăți tehnologiile Google de recunoaștere audio.

Din motive legale

Vom distribui informații cu caracter personal în afara Google în cazul în care considerăm cu bună credință că accesarea, utilizarea, păstrarea sau dezvăluirea informațiilor respective sunt necesare în mod rezonabil pentru:

  • Respectarea legii aplicabile, a reglementărilor, a unei proceduri legale sau solicitări guvernamentale executorii. Distribuim informații despre numărul și tipul de solicitări primite din partea guvernelor în Raportul despre Transparența informației.
  • Punerea în aplicare a Termenilor și condițiilor în vigoare, inclusiv investigarea posibilelor încălcări ale acestora.
  • Detectarea, prevenirea sau combaterea în alt mod a fraudei, a problemelor de securitate sau de ordin tehnic.
  • Protejarea împotriva încălcării drepturilor, proprietății sau siguranței companiei Google, a utilizatorilor noștri sau a publicului, așa cum se stipulează sau se permite prin lege.

Putem trimite public și către partenerii noștri, cum ar fi editorii, agenții de publicitate, dezvoltatorii sau deținătorii drepturilor, informațiile care nu identifică personal utilizatorii. De exemplu, putem trimite public informații pentru a indica tendințele cu privire la folosirea generală a serviciilor noastre. De asemenea, permitem anumitor parteneri să colecteze informații din browserul sau de pe dispozitivul tău în scopuri publicitare și de cercetare, cu ajutorul propriilor cookie-uri sau al unor tehnologii similare.

În cazul în care compania Google este implicată într-o fuziune, într-o achiziție sau într-o vânzare de active, vom continua să asigurăm confidențialitatea informațiilor cu caracter personal și vom notifica utilizatorii afectați înainte ca informațiile cu caracter personal să fie transferate sau să intre sub incidența unei alte politici de confidențialitate.

Păstrarea informațiilor în siguranță

Serviciile noastre încorporează funcții de securitate pentru a îți proteja informațiile

Toate produsele Google au funcții de securitate puternice care îți protejează în permanență informațiile. Datele pe care le obținem în urma administrării serviciilor noastre ne ajută să identificăm și să blocăm automat amenințările de securitate. Iar dacă identificăm riscuri pe care considerăm că trebuie să le cunoști, te vom informa și îți vom oferi instrucțiuni pentru sporirea protecției.

Depunem eforturi pentru a te proteja pe tine și compania Google împotriva accesului neautorizat, a modificării, dezvăluirii ori distrugerii neautorizate a informațiilor pe care le deținem, inclusiv:

  • Folosim criptarea pentru a îți păstra datele private în timpul transmiterii;
  • Oferim un set de funcții de securitate, cum ar fi Navigarea Sigură, Verificarea Securității și Verificarea în Doi Pași, pentru a îți proteja contul;
  • Ne revizuim practicile de colectare, stocare și prelucrare a informațiilor, inclusiv măsurile de securitate fizice, pentru a împiedica accesul neautorizat la sistemele noastre;
  • Restricționăm accesul la informațiile cu caracter personal, oferindu-l numai angajaților, contractorilor și agenților Google care sunt îndreptățiți să afle respectivele informații pentru a le putea prelucra. Oricine are acest nivel de acces se supune unor obligații contractuale stricte de confidențialitate și poate fi tras la răspundere sau i se poate desface contractul dacă nu îndeplinește aceste obligații.

Exportul și ștergerea informațiilor

Poți oricând să exporți o copie a informațiilor tale sau să le ștergi din Contul Google.

Poți să exporți o copie a conținutului din Contul tău Google dacă vrei să faci backup sau să o folosești cu un serviciu din afara Google.

Pentru a șterge informațiile, poți:

Păstrarea informațiilor tale

Păstrăm datele pe care le colectăm pentru diferite perioade de timp, în funcție de ce reprezintă acestea, cum le folosim și cum îți configurezi setările:

  • Unele date pot fi șterse oricând vrei, de exemplu, informațiile cu caracter personal sau conținutul pe care îl creezi sau încarci, cum ar fi fotografiile și documentele. În plus, poți să ștergi informațiile despre activitate salvate în contul tău sau să alegi ca acestea să fie șterse automat după o anumită perioadă de timp. Vom păstra aceste date în Contul tău Google până când le elimini sau alegi să fie eliminate.
  • Alte date sunt șterse sau anonimizate automat după o anumită perioadă de timp, de exemplu, datele publicitare din jurnalele de server.
  • Unele date sunt păstrate până când îți ștergi Contul Google, de exemplu, informații despre frecvența cu care folosești serviciile noastre.
  • Alte date sunt păstrate pentru perioade mai lungi de timp, atunci când este necesar în scopuri legitime de afaceri sau juridice, cum ar fi securitatea, prevenirea fraudei și a abuzurilor sau ținerea evidențelor financiare.

Atunci când ștergi date, urmăm un proces de ștergere ca să ne asigurăm că datele tale sunt eliminate în siguranță și în totalitate de pe serverele noastre sau că sunt păstrate numai în forma anonimizată. Încercăm să ne asigurăm că serviciile noastre protejează informațiile împotriva ștergerii accidentale sau rău intenționate. De aceea, după ce ștergi informații, este posibil să treacă un timp până când ștergem copiile de pe serverele noastre active și de rezervă.

Poți citi mai multe despre perioadele de păstrare a datelor ale Google, inclusiv cât durează până când îți ștergem informațiile.

Conformitatea și cooperarea cu autoritățile de reglementare

Revizuim în mod regulat prezenta Politică de Confidențialitate și ne asigurăm că îți procesăm informațiile în conformitate cu aceasta.

Transferuri de date

Deținem servere în toată lumea, iar informațiile tale pot fi prelucrate pe servere situate în afara țării în care locuiești. Legile privind protecția datelor diferă de la o țară la alta, unele oferind un grad mai mare de protecție decât altele. Indiferent unde sunt prelucrate informațiile, aplicăm aceleași măsuri de protecție descrise în această politică. De asemenea, respectăm anumite cadre juridice privind transferul de date.

Când primim reclamații oficiale scrise, contactăm persoana care a formulat reclamația respectivă. Colaborăm cu autoritățile de reglementare corespunzătoare, inclusiv cu autoritățile locale pentru protecția datelor, pentru a soluționa orice reclamații referitoare la transferul datelor pe care nu le putem soluționa direct cu tine.

Cerințele europene

Cum să îți exerciți drepturile și să contactezi Google

Dacă legislația Uniunii Europene (UE) sau a Regatului Unit (UK) privind protecția datelor cu caracter personal se aplică prelucrării informațiilor tale, îți punem la dispoziție opțiunile descrise în această politică pentru ca tu să îți exerciți dreptul de a solicita accesarea, actualizarea, eliminarea și restricționarea prelucrării informațiilor tale. De asemenea, ai dreptul să te opui prelucrării informațiilor tale sau să exporți informațiile într-un alt serviciu.

Dacă ai întrebări sau solicitări suplimentare legate de drepturile tale, poți contacta Google și biroul său pentru protecția datelor. Poți contacta și autoritatea locală de protecție a datelor dacă ai nelămuriri privind drepturile tale în baza legislației locale.

Operator de date

Dacă nu se prevede altfel într-o notificare privind confidențialitatea specifică serviciilor, operatorul de date responsabil pentru prelucrarea informațiilor tale depinde de țara în care locuiești:

  • Google Ireland Limited pentru utilizatorii serviciilor Google din Spațiul Economic European sau Elveția, cu sediul în Gordon House, Barrow Street, Dublin 4, Irlanda.
  • Google LLC pentru utilizatorii serviciilor Google din Regatul Unit, cu sediul în 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, California 94043, S.U.A.

Google LLC este operatorul de date responsabil pentru prelucrarea informațiilor indexate și afișate în servicii cum ar fi Căutarea Google și Google Maps, indiferent de locația ta. Google Ireland Limited este operatorul de date responsabil cu prelucrarea informațiilor în scopul instruirii modelelor AI de la Google pentru a le implementa în serviciile oferite de Google Ireland Limited în Spațiul Economic European sau Elveția.

Temeiuri juridice pentru prelucrare

Prelucrăm informațiile tale în scopurile descrise în această politică, pe baza următoarelor temeiuri juridice:

  • Prelucrăm datele tale pentru a furniza un serviciu pe care l-ai solicitat în baza unui contract.
  • Prelucrăm datele tale pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, aplicând garanții adecvate care îți protejează confidențialitatea.
  • Prelucrăm datele tale atunci când este necesar pentru a proteja interesele tale vitale sau ale unei alte persoane.
  • Prelucrăm datele tale atunci când avem o obligație legală să facem acest lucru.
  • Îți solicităm consimțământul pentru a-ți prelucra datele în anumite scopuri și ai dreptul să-l retragi în orice moment.

Modul în care folosești serviciile Google și setările tale de confidențialitate vor stabili ce date sunt prelucrate, scopurile în care sunt prelucrate aceste date și temeiurile juridice pentru prelucrarea datelor. Tabelul de mai jos explică în detaliu scopurile prelucrării, tipurile de date prelucrate și temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor date.

De ce și cum prelucrăm dateleCe date sunt prelucrateTemeiuri juridice

Pentru a oferi serviciile, produsele și funcțiile Google

Exemple de activități de prelucrare:

  • Prelucrăm termenii pe care îi cauți pentru a returna rezultate.
  • Folosim adresa IP atribuită dispozitivului tău pentru a-ți trimite datele solicitate, cum ar fi încărcarea unui videoclip YouTube.
  • Folosim identificatori unici stocați în cookie-urile de pe dispozitivul tău care ne ajută să te autentificăm în calitate de persoană care poate accesa Contul tău Google.
  • Fotografiile și videoclipurile pe care le încarci în Google Foto sunt folosite pentru a crea albume, colaje și alte creații pe care le poți distribui.
  • Când achiziționezi servicii sau bunuri fizice de la noi, folosim adresa ta de expediere sau instrucțiunile tale de livrare pentru procesarea, executarea și livrarea comenzii tale și pentru a oferi asistență în legătură cu produsul sau serviciul pe care l-ai achiziționat.
  • Prelucrăm informațiile tale de plată atunci când achiziționezi spațiu de stocare suplimentar pentru Google Drive.
  • Putem folosi informațiile de contact (cum ar fi numele și adresele de e-mail) ale persoanelor cu care interacționezi în produsele Google pentru a te ajuta să găsești persoanele pe care le cauți când dorești să trimiți informații acestor persoane și să comunici cu ele în alte servicii Google, cum ar fi Gmail, Foto și Asistentul.
  • Un e-mail primit pentru confirmarea unui zbor poate fi folosit pentru a crea un buton „check-in” afișat pentru tine în Gmail.
  • Google colectează informații despre tine și din surse accesibile public. De exemplu, dacă numele tău apare în presa ta locală, motorul de căutare Google poate să indexeze articolul respectiv și să îl afișeze altor persoane atunci când îți caută numele. Sau, dacă pe un site apar informații despre compania ta, putem să le indexăm și să le afișăm în serviciile Google.
  • Te putem ajuta să îți afișezi locația folosind Afișarea locației în Google, astfel încât alte persoane să te poată găsi pe o hartă sau să știe ora estimată a sosirii tale.
  • După cum este descris în secțiunea Permiterea accesului la informații, vom trimite informații cu caracter personal în afara Google atunci când avem consimțământul tău și îți vom oferi opțiuni pentru examinarea și gestionarea aplicațiilor și a site-urilor terță parte cărora le-ai acordat acces la datele din Contul tău Google.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Pentru a îndeplini o obligație contractuală pe care o avem față de tine, de exemplu, încărcarea unui videoclip YouTube ori procesarea, onorarea sau livrarea comenzii tale când achiziționezi servicii sau bunuri fizice de la noi.
  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să furnizăm, să întreținem și să îmbunătățim serviciile pentru a satisface cerințele utilizatorilor noștri. De exemplu, folosim informațiile de contact (cum ar fi numele și adresele de e-mail) ale persoanelor cu care interacționezi în produsele Google pentru a te ajuta să găsești persoanele pe care le cauți când dorești să trimiți informații acestor persoane și să comunici cu ele în alte servicii Google, cum ar fi Gmail, Foto și Asistentul.
  • Cu consimțământul tău, de exemplu, când alegi să îți afișezi locația folosind Afișarea locației în Google.

Pentru a întreține și a îmbunătăți serviciile, produsele și funcțiile Google

Pentru a întreține serviciul astfel încât acesta să funcționeze corespunzător, de exemplu, prin depanarea serviciului, urmărirea problemelor sau remedierea erorilor.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Ne monitorizăm constant sistemele pentru a detecta eventualele probleme. Iar dacă ceva este în neregulă cu o anumită funcție, examinarea informațiilor despre activitate colectate înainte să apară acea problemă ne permite să remediem situația mai rapid.
  • Înregistrăm interacțiunile utilizatorilor cu butoanele din aplicații precum Google Maps și Căutare pentru a afla dacă acestea funcționează corespunzător.

Pentru a aduce îmbunătățiri serviciilor Google și pentru a îmbunătăți siguranța și fiabilitatea acestora, cum ar fi detectarea, prevenirea și combaterea fraudei, abuzului, riscurilor de securitate și problemelor de ordin tehnic care ar putea dăuna serviciului sau utilizatorilor.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Analizăm datele despre interacțiunile tale cu serviciile noastre pentru a ne ajuta să creăm produse mai bune. De exemplu, acest proces ne poate ajuta să aflăm dacă durează prea mult ca vizitatorii să realizeze o anumită activitate sau dacă întâmpină probleme în a finaliza anumite etape. Apoi putem să reproiectăm funcția respectivă și să îmbunătățim produsul pentru toată lumea.
  • Analizăm termenii de căutare care sunt frecvent ortografiați greșit pentru a ne ajuta să îmbunătățim funcțiile de verificare a ortografiei folosite în serviciile noastre.
  • Analizăm utilizarea serviciului Google Traducere pentru a îmbunătăți calitatea traducerilor și pentru a pune la dispoziție serviciul Traducere în mai multe limbi.
  • Analizăm interogările din Cumpărături Google pentru a stabili ce produse, comercianți și mărci sunt relevante pentru diferite tipuri de interogări.
  • Funcția Navigare sigură din Google Chrome poate să trimită informații despre site-urile suspecte de la browserul unui utilizator către serverele Google, pentru a oferi protecție împotriva phishingului, a programelor malware, a anunțurilor rău intenționate și altele.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Pentru a îndeplini o obligație contractuală pe care o avem față de tine, de exemplu, folosind înregistrări ale interacțiunilor cu aplicațiile Google pentru a ne asigura că acestea funcționează corespunzător.
  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să furnizăm, să întreținem și să îmbunătățim serviciile pentru a satisface cerințele utilizatorilor noștri. De exemplu, analizăm termenii de căutare care sunt frecvent ortografiați greșit pentru a ne ajuta să îmbunătățim funcțiile de verificare a ortografiei folosite în serviciile noastre.
    • Să înțelegem modul în care utilizatorii folosesc serviciile noastre pentru a asigura și a îmbunătăți performanța acestor servicii. De exemplu, analizăm utilizarea serviciului Google Traducere pentru a îmbunătăți calitatea traducerilor și pentru a pune la dispoziție serviciul Traducere în mai multe limbi.
    • Să desfășurăm cercetări care îmbunătățesc serviciile noastre pentru utilizatorii noștri și care sunt în beneficiul publicului. De exemplu, îmbunătățim calitatea traducerilor din Google Traducere și punem la dispoziție serviciul Traducere în mai multe limbi.

Pentru a dezvolta servicii, produse și funcții Google noi

Exemple de activități de prelucrare:

  • Înțelegerea modului în care utilizatorii și-au organizat fotografiile în Picasa, prima aplicație de fotografii de la Google, ne-a ajutat să creăm și să lansăm Google Foto.
  • Înțelegerea modului în care utilizatorii vizionează și în care creatorii generează conținutul de scurtă durată a ajutat Google să dezvolte noi servicii YouTube.
  • În funcție de setările tale, putem salva înregistrări audio ale interacțiunilor vocale cu servicii, cum ar fi Căutarea Google, Asistentul, Maps și Gboard, pentru a dezvolta și a îmbunătăți tehnologiile audio Google.
  • Folosim informații disponibile online în mod public sau din alte surse publice ca să ajutăm la instruirea unor noi modele de învățare automată și la crearea unor tehnologii fundamentale care stau la baza mai multor produse Google, cum ar fi Google Traducere, Aplicații Gemini și AI în cloud.
  • Folosim interacțiunile tale cu modele și tehnologii AI, cum ar fi Aplicații Gemini, pentru a dezvolta, a instrui, a optimiza și a îmbunătăți aceste modele cu scopul de a gestiona mai bine solicitările tale și pentru a actualiza clasificatorii și filtrele asociate, inclusiv pentru siguranță, înțelegerea limbajului și corectitudinea informațiilor.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să dezvoltăm produse și funcții noi și utile pentru utilizatorii noștri. De exemplu, înțelegerea modului în care utilizatorii au folosit fotografiile în Picasa, prima aplicație pentru fotografii de la Google, ne-a ajutat să creăm și să lansăm Google Foto. Sau folosirea informațiilor disponibile online în mod public sau din alte surse publice ca să ajutăm la instruirea modelelor AI de la Google și la crearea produselor și funcțiilor care folosesc aceste tehnologii fundamentale, precum Google Traducere, Aplicații Gemini și AI în cloud.
    • Să furnizăm, să întreținem și să îmbunătățim serviciile pentru a satisface cerințele utilizatorilor noștri. De exemplu, folosirea informațiilor despre activitatea ta în serviciile noastre, cum ar fi interacțiunile cu Aplicații Gemini, pentru a instrui și a îmbunătăți modele de învățare automată și a actualiza capacitățile lor de înțelegere a limbajului, clasificatorii și filtrele pentru siguranță.
  • Cu consimțământul tău, de exemplu, salvarea înregistrărilor audio ale interacțiunilor vocale cu Căutarea Google, Asistentul, Maps și Gboard pentru a dezvolta și a îmbunătăți tehnologiile audio Google.

Să oferim servicii personalizate, inclusiv conținut și anunțuri

Să personalizăm serviciile noastre pentru tine, inclusiv să oferim recomandări, conținut personalizat și rezultate personalizate ale căutării.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Funcția Verificarea securității de la Google oferă sfaturi de securitate adaptate modului în care folosești produsele Google.
  • Știri Google îți poate oferi rezultate locale pentru știri, în funcție de locația ta aproximativă.
  • Căutarea Google îți poate oferi rezultate bazate pe locația ta aproximativă.
  • Asistentul Google poate folosi agenda ta pentru a trimite un mesaj la cererea ta, de exemplu, „Trimite-i un mesaj lui Ion Popescu”.
  • Google Play folosește informații, cum ar fi aplicațiile pe care le-ai instalat deja și videoclipurile pe care le-ai vizionat pe YouTube, pentru a sugera aplicații noi care ți-ar putea plăcea.
  • Este posibil să afișăm un Doodle Google în pagina de pornire a Căutării pentru a sărbători un eveniment specific țării tale.
  • Google poate afișa anunțuri pe baza contextului site-ului pe care îl accesezi, de exemplu, anunțuri pentru echipament de grădinărit într-o pagină cu sfaturi pentru grădinărit.
  • Dacă te-ai conectat la Contul tău Google și ai Activitatea de pe web și din aplicații activată, poți să primești rezultate mai relevante ale căutării pe baza căutărilor și activității tale anterioare în alte servicii Google.

În funcție de setările tale, să îți afișăm anunțuri personalizate bazate pe interesele tale.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Când cauți „biciclete de teren” sau vizionezi videoclipuri despre ciclism montan, este posibil să vezi un anunț pentru echipamente sportive în rezultatele căutării tale sau pe YouTube.
  • Dacă urmărești videoclipuri despre prepararea prăjiturilor pe YouTube, este posibil ca atunci când navighezi pe web să vezi mai multe anunțuri care au legătură cu coptul prăjiturilor.
  • Poți vedea și anunțuri personalizate pe baza informațiilor de la advertiser. De exemplu, dacă ai făcut achiziții de pe site-ul unui agent de publicitate, acesta poate folosi informații despre vizita ta pentru a îți afișa anunțuri.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Pentru a îndeplini o obligație contractuală pe care o avem față de tine, de exemplu, când Asistentul Google îți folosește agenda pentru a trimite un mesaj la cererea ta, de exemplu, „Trimite-i un mesaj lui Ion Popescu”.
  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să personalizăm serviciile noastre pentru a îți oferi o experiență de utilizare mai bună. De exemplu, să afișăm un Doodle Google în pagina de pornire a Căutării pentru a sărbători un eveniment specific țării tale, să oferim sfaturi de securitate adaptate modului în care folosești produsele Google sau să-ți personalizăm experiența în funcție de vârstă, dacă este relevant.
    • Să afișăm anunțuri pentru a oferi fără costuri multe dintre serviciile noastre. De exemplu, să afișăm anunțuri pe baza contextului site-ului pe care îl accesezi, precum anunțuri pentru echipament de grădinărit într-o pagină cu sfaturi pentru grădinărit. (Dacă anunțurile sunt personalizate, îți cerem consimțământul.)
  • Cu consimțământul tău, de exemplu, să recomandăm aplicații de pe Google Play pe baza videoclipurilor pe care le-ai vizionat pe YouTube sau să afișăm anunțuri personalizate bazate pe interesele tale, cum ar fi anunțurile care au legătură cu coptul prăjiturilor atunci când navighezi pe web după ce ai urmărit videoclipuri despre prepararea prăjiturilor pe YouTube.

Să măsurăm performanța. Folosim date pentru analiză și cuantificare pentru a înțelege cum sunt folosite serviciile noastre.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Analizăm datele legate de vizitele tale pe site-urile noastre, ca să luăm anumite măsuri, cum ar fi optimizarea designului de produs.
  • Folosim datele despre anunțurile cu care interacționezi, pentru a ajuta advertiserii să înțeleagă performanța campaniilor lor publicitare.
  • Folosim date despre locațiile pe care utilizatorii dau cel mai des clic în Google Earth pentru a înțelege ce funcții sunt populare și pentru a identifica erori.
  • Căutarea Google măsoară de câte ori a fost introdus un anumit termen de căutare și modul în care utilizatorii percep calitatea rezultatelor căutării lor, pentru a face Căutarea mai utilă.
  • Google Traducere analizează datele despre numărul de traduceri făcute și de câte ori a fost marcată o traducere ca fiind de calitate slabă, pentru a identifica posibile funcții noi și pentru a rezolva problemele cu care se confruntă utilizatorii în cadrul serviciului.
  • Este posibil să permitem accesul la informații care nu identifică personal utilizatorii către partenerii noștri, cum ar fi furnizorii de licențe de conținut pentru plata redevențelor.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să înțelegem modul în care utilizatorii folosesc serviciile noastre pentru a asigura și a îmbunătăți performanța acestor servicii. De exemplu, analizăm utilizarea serviciului Google Traducere pentru a îmbunătăți calitatea traducerilor și pentru a pune la dispoziție serviciul Traducere în mai multe limbi.
    • Să detectăm, să prevenim sau să combatem în alt mod frauda, abuzul, problemele de securitate sau de ordin tehnic în serviciile noastre. De exemplu, să monitorizăm tiparele de utilizare din Google Earth pentru a identifica erori.
    • Să furnizăm, să întreținem și să îmbunătățim serviciile pentru a satisface cerințele utilizatorilor noștri. De exemplu, să analizăm de câte ori a fost marcată o traducere ca fiind de calitate slabă în Google Traducere, pentru a rezolva problemele cu care se confruntă utilizatorii în cadrul serviciului.
    • Să dezvoltăm produse și funcții noi și utile pentru utilizatorii noștri. De exemplu, să analizăm datele despre numărul de traduceri făcute în Google Traducere pentru a identifica posibile funcții noi.
    • Să ducem la îndeplinire obligațiile față de partenerii noștri, cum ar fi dezvoltatorii și deținătorii drepturilor. De exemplu, să trimitem rapoarte furnizorilor de licențe de conținut pentru plata redevențelor.

Să comunicăm cu tine - Folosim informațiile colectate, cum ar fi adresa ta de e-mail, pentru a interacționa direct cu tine.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Îți putem trimite o notificare dacă detectăm o activitate suspectă, cum ar fi o încercare de conectare la Contul tău Google dintr-o locație neobișnuită.
  • Te putem informa despre modificările sau îmbunătățirile viitoare ale serviciilor noastre.
  • Când contactezi Google, vom păstra o înregistrare a solicitării tale pentru a ajuta la rezolvarea oricăror probleme pe care le-ai putea întâmpina.
  • Serviciile Google, cum ar fi Foto, îți pot trimite comunicări de marketing despre ofertele de produse, cum ar fi promoțiile la printare, în funcție de setările tale.
  • Serviciile Google, cum ar fi YouTube Premium și YouTube Music Premium, îți pot trimite notificări despre modificările viitoare ale abonamentului tău.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Pentru a îndeplini o obligație contractuală pe care o avem față de tine, de exemplu, când contactezi Google pentru asistență sau te abonezi la comunicări pentru noutăți despre produse.
  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să furnizăm, să întreținem și să îmbunătățim serviciile pentru a satisface cerințele utilizatorilor noștri. De exemplu, să te informăm despre serviciile noastre, cum ar fi informările despre modificările sau îmbunătățirile viitoare ale serviciilor noastre.
    • Să creăm materiale de marketing pentru a informa utilizatorii referitor la serviciile noastre. De exemplu, să trimitem un e-mail utilizatorilor Foto despre o promoție la printare.

Să protejăm compania Google, utilizatorii noștri și publicul

Să ajutăm la îmbunătățirea siguranței și fiabilității serviciilor noastre, inclusiv detectarea, prevenirea și combaterea fraudei, abuzului, riscurilor de securitate și problemelor de ordin tehnic care ar putea dăuna companiei Google, utilizatorilor noștri sau publicului.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Colectăm și analizăm adresele IP și date despre cookie-uri pentru protejarea împotriva abuzurilor automatizate. Acest abuz poate lua diferite forme, cum ar fi trimiterea de spam utilizatorilor Gmail, furtul de bani de la advertiseri prin clicuri frauduloase pe anunțuri sau cenzurarea conținutului prin lansarea unui atac prin refuz distribuit al serviciului (Distributed Denial of Service - DDoS).
  • Cu ajutorul funcției „Ultima activitate din cont” din Gmail poți să afli dacă cineva ți-a accesat e-mailul fără să știi și când s-a întâmplat acest lucru. Această funcție îți arată informații despre activitatea recentă din Gmail, cum ar fi adresele IP care ți-au accesat e-mailul, locația asociată, precum și ora și data accesării.
  • Analizăm conținutul tău pentru a detecta abuzurile precum spamul, programele malware și conținutul ilegal.
  • Prelucrăm informații despre solicitările de eliminare a conținutului din serviciile noastre conform politicilor Google privind eliminarea conținutului sau legislației în vigoare, pentru a evalua solicitarea și pentru a asigura transparența, a îmbunătăți răspunderea și a preveni abuzurile și frauda în aceste practici.

Să respectăm legislația în vigoare, reglementările, procedurile juridice sau solicitările guvernamentale executorii.

Exemple de activități de prelucrare:

  • Asemenea altor companii din domeniul tehnologiei și comunicațiilor, Google primește în mod regulat solicitări de a dezvălui datele utilizatorilor, din partea guvernelor sau a instanțelor de judecată din lumea întreagă. Respectarea confidențialității și securității datelor pe care le stochezi la Google stă la baza demersului nostru de a respecta aceste solicitări legale. Echipa noastră care se ocupă de problemele juridice examinează fiecare solicitare în parte, indiferent de tipul acesteia, și adesea respinge solicitările dacă par prea ample sau dacă acestea nu urmează procedura corectă.
  • Obligațiile legale ne impun uneori să păstrăm anumite informații în scopuri precum ținerea evidenței financiare, cum ar fi informațiile despre o plată pe care ai făcut-o către Google, în scopuri fiscale sau contabile.
  • Diferite legi și reglementări ne impun implementarea unor măsuri pentru a confirma că utilizatorii noștri au vârsta necesară pentru a folosi serviciile noastre. Pentru a stabili vârsta ta, prelucrăm data nașterii pe care o furnizezi. Procesăm și informații despre activitatea ta în serviciile noastre, atât după ce te conectezi la un Cont Google, cât și în modul deconectat și folosim tehnologia de învățare automată pentru a stabili dacă ai peste 18 ani. În anumite cazuri, când nu putem confirma că ai vârsta necesară pentru a folosi serviciile noastre prin alte metode, putem solicita alte informații pentru a-ți confirma vârsta, cum ar fi actul de identitate oficial, cardul de credit, o fotografie cu tine sau numărul tău de telefon.

Informațiile prelucrate vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și setările tale, dar ar putea include următoarele:

Temeiurile juridice pentru prelucrarea acestor informații vor depinde de modul în care folosești serviciile Google și de setările tale, dar ar putea include următoarele:

  • Când este necesar pentru interesele noastre legitime și cele ale terților, inclusiv în următoarele scopuri:
    • Să exercităm drepturi legale, inclusiv investigarea potențialelor încălcări ale Termenilor și condițiilor în vigoare. De exemplu, să analizăm conținutul pentru a putea detecta abuzurile precum spamul, programele malware și conținutul ilegal.
    • Să detectăm, să prevenim sau să combatem în alt mod frauda, abuzul, problemele de securitate sau de ordin tehnic în serviciile noastre. De exemplu, colectăm și analizăm adresele IP și date despre cookie-uri pentru protejarea împotriva abuzurilor automatizate.
    • Să protejăm împotriva încălcării drepturilor, proprietății sau siguranței companiei Google, a utilizatorilor noștri sau a publicului, așa cum se stipulează sau se permite prin lege, inclusiv prin divulgarea de informații autorităților guvernamentale. De exemplu, răspunsul la proceduri juridice sau solicitări executorii din partea instituțiilor guvernamentale sau a instanțelor de judecată pentru a dezvălui date, după ce examinăm cu atenție fiecare solicitare pentru a ne asigura că respectă legislația în vigoare.
    • Să desfășurăm cercetări care îmbunătățesc serviciile noastre pentru utilizatorii noștri și care sunt în beneficiul publicului. De exemplu, prelucrăm informații despre solicitările de eliminare a conținutului din serviciile noastre pentru a educa publicul, a facilita cercetările și a oferi transparență asupra acestor solicitări.
  • Atunci când este necesar pentru a proteja interesele vitale ale tale sau ale unei alte persoane. De exemplu, prelucrăm date pentru a detecta și a combate abuzurile sexuale asupra copiilor din mediul online.
  • Atunci când avem o obligație legală să facem acest lucru, de exemplu, să păstrăm anumite informații în scopuri precum ținerea evidenței financiare sau să prelucrăm și să păstrăm informații pentru a ne asigura că utilizatorii au vârsta necesară pentru a folosi serviciile noastre.

Despre această politică

Când se aplică această politică

Această Politică de Confidențialitate se aplică tuturor serviciilor oferite de Google LLC și de afiliații săi, inclusiv YouTube, Android, și serviciilor oferite pe site-uri terțe, cum ar fi serviciile de publicitate. Prezenta Politică de Confidențialitate nu se aplică serviciilor care au politici de confidențialitate separate, care nu încorporează această Politică de Confidențialitate.

Această Politică de Confidențialitate nu se aplică pentru:

  • Practicile referitoare la informații care aparțin altor companii și organizații care fac publicitate serviciilor noastre;
  • Serviciile oferite de alte companii sau persoane fizice, inclusiv produse sau site-uri pe care le oferă și care pot include servicii Google pentru care se aplică politica ori site-uri sau produse afișate în rezultatele căutării sau conectate din cadrul serviciilor noastre

Modificări aduse acestei politici

Această Politică de Confidențialitate se poate modifica periodic. Drepturile tale în baza acestei Politici de Confidențialitate nu vor fi diminuate fără consimțământul explicit. Întotdeauna indicăm data la care au fost publicate ultimele modificări și oferim acces la versiunile arhivate pentru consultare. În cazul în care modificările sunt importante, vom furniza o notificare cu o mai mare vizibilitate (inclusiv, în cazul anumitor servicii, o notificare prin e-mail privind modificările aduse Politicii de Confidențialitate).

Politici de Confidențialitate conexe

Servicii Google specifice

Următoarele notificări privind confidențialitatea furnizează informații suplimentare despre anumite servicii Google:

Dacă faci parte dintr-o organizație care folosește Google Workspace sau Google Cloud Platform, află din Notificarea privind confidențialitatea Google Cloud cum aceste servicii colectează și folosesc informațiile tale cu caracter personal.

Alte resurse utile

Următoarele linkuri evidențiază resursele utile pentru a afla mai multe despre politicile și setările noastre de confidențialitate.

Termeni cheie

Adresa URL sursă

O adresă URL (Uniform Resource Locator - Adresă uniformă pentru localizarea resurselor) sursă conține informațiile transmise de un browser web unei pagini web de destinație, de obicei, când dai clic pe un link către respectiva pagină. Adresa URL sursă conține adresa URL a ultimei pagini web accesate de browserul respectiv.

Adresă IP

Fiecărui dispozitiv conectat la internet i se atribuie un număr cunoscut ca adresă de protocol de internet (IP). De obicei, aceste numere sunt atribuite pe zone geografice. Adesea, adresa IP se poate folosi pentru a identifica locația din care se conectează un dispozitiv la internet. Află mai multe despre modul în care folosim informațiile despre locație.

Afiliați

Un afiliat este o entitate care aparține grupului de companii Google, inclusiv următoarele companii care oferă servicii destinate consumatorilor în UE: Google Ireland Limited, Google Commerce Ltd, Google Payment Corp și Google Dialer Inc. Află mai multe despre companiile care oferă servicii comerciale în UE.

Algoritm

Un proces sau un set de reguli urmat de un computer în operațiunile de rezolvare a problemelor.

Cont Google

Poți să accesezi o parte dintre serviciile noastre creându-ți un Cont Google și oferindu-ne câteva informații personale (de obicei numele, adresa de e-mail și o parolă). Aceste informații privind contul sunt folosite pentru a te autentifica în vederea utilizării serviciilor Google și pentru a îți proteja contul împotriva accesării neautorizate de către alte persoane. Poți edita sau șterge contul oricând, prin intermediul setărilor din Contul Google.

Cookie-uri

Un cookie este un mic fișier ce conține un șir de caractere, trimis computerului tău când accesezi un site. Când accesezi din nou site-ul, cookie-ul îi permite acestuia să îți recunoască browserul. Cookie-urile pot stoca preferințele utilizatorului, precum și alte informații. Poți configura browserul să respingă toate cookie-urile sau să te informeze când este trimis un cookie. Cu toate acestea, este posibil ca anumite funcții sau servicii ale site-urilor să nu funcționeze corespunzător fără cookie-uri. Află mai multe despre cum folosește Google cookie-urile și datele, inclusiv cookie-urile, când folosești site-urile și aplicațiile partenerilor noștri.

Dispozitiv

Un dispozitiv este un computer care poate fi folosit pentru a accesa serviciile Google. De exemplu, computerele, tabletele, difuzoarele inteligente și smartphone-urile sunt toate considerate dispozitive.

Eticheta pixel

O etichetă pixel este un tip de tehnologie plasată pe un site web sau în conținutul unui e-mail, în scopul urmăririi anumitor activități, cum ar fi vizualizările unui site sau momentul când un e-mail este deschis. Etichetele pixel sunt adesea utilizate în combinație cu cookie-urile.

Identificatori unici

Un identificator unic de dispozitiv este un șir de caractere care poate fi folosit pentru a identifica un browser, o aplicație sau un dispozitiv în mod unic. Diverșii identificatori diferă din mai multe puncte de vedere: valabilitate, dacă pot sau nu să fie resetați de utilizatori și modul în care pot fi accesați.

Identificatorii unici pot fi utilizați în diverse scopuri, inclusiv pentru securitate și pentru a detecta fraudele, pentru a sincroniza serviciile, de exemplu, mesajele primite pe adresa de e-mail, pentru a reține preferințele și pentru a difuza reclame personalizate. De exemplu, identificatorii unici stocați în cookie-uri ajută site-urile să afișeze conținutul în browser în limba preferată. Poți configura browserul să respingă toate cookie-urile sau să te informeze când este trimis un cookie. Află mai multe despre cum folosește Google cookie-urile.

Pe alte platforme decât browserele, identificatorii unici sunt utilizați pentru a recunoaște un anumit dispozitiv sau o anumită aplicație de pe acel dispozitiv. De exemplu, un identificator unic, cum ar fi ID-ul publicitar, este folosit pentru a difuza reclame relevante pe dispozitivele Android și poate fi gestionat în setările dispozitivului. Un identificator unic (numit uneori ID universal unic sau UUID) poate fi, de asemenea, integrat într-un dispozitiv de producător, de exemplu, numărul IMEI al unui telefon mobil. De exemplu, identificatorul unic de dispozitiv poate fi folosit pentru a personaliza serviciul pe dispozitiv sau pentru a analiza eventuale probleme ale dispozitivului care țin de serviciile noastre.

Informaţii care nu sunt de identificare personală

Acestea constituie informații înregistrate cu privire la utilizatori, astfel încât să nu mai reflecte și să nu mai facă trimitere la un utilizator ce poate fi identificat în mod individual.

Informaţii personale

Acestea sunt informații pe care ni le oferi și care te identifică personal, cum ar fi numele, adresa de e-mail, informațiile de facturare sau alte date care pot fi asociate ușor de Google cu astfel de informații, cum ar fi informațiile asociate Contului Google.

Informaţii personale delicate

Aceasta este o categorie specială de informații cu caracter personal, referitoare la subiecte cum ar fi informații medicale confidențiale, origine etnică sau rasială, convingeri politice sau religioase sau orientare sexuală.

Jurnale de server

La fel ca în cazul majorităţii site-urilor web, serverele noastre înregistrează în mod automat solicitările de pagini efectuate când un utilizator accesează site-urile noastre web. Aceste „jurnale de server” includ, de obicei, solicitarea ta web, adresa IP, tipul de browser, limba browserului, data şi ora solicitării şi unul sau mai multe cookie-uri care pot identifica în mod precis browserul tău.

O înregistrare tipică în jurnal în cazul unei căutări pentru cuvântul „automobile” arată astfel:

123.45.67.89 - 25/Mar/2003 10:15:32 -
http://www.google.com/search?q=cars -
Chrome 112; OS X 10.15.7 -
740674ce2123e969
  • 123.45.67.89 este adresa IP atribuită utilizatorului de furnizorul de servicii internet. În funcție de serviciul folosit, utilizatorului i se poate atribui de furnizorul de servicii o adresă IP diferită de fiecare dată când se conectează la internet.
  • 25/Mar/2003 10:15:32 reprezintă data și ora interogării.
  • http://www.google.com/search?q=cars este adresa URL solicitată, care include interogarea de căutare.
  • Chrome 112; OS X 10.15.7 reprezintă browserul și sistemul de operare utilizate.
  • 740674ce2123a969 reprezintă ID-ul unic al cookie-ului atribuit computerului prima dată când utilizatorul a vizitat site-ul Google. (Cookie-urile pot fi șterse de utilizatori. Dacă după ultima accesare a site-ului Google, utilizatorul a șters cookie-ul din computer, atunci acesta va fi ID-ul unic de cookie atribuit dispozitivului său la următoarea accesare a site-ului Google de pe respectivul dispozitiv).

Memoria cache pentru datele aplicațiilor

O memorie cache pentru datele aplicației este un depozit de date de pe un dispozitiv. Poate, de exemplu, să permită unei aplicații web să ruleze fără conexiune la internet și poate îmbunătăți performanța aplicației permițând încărcarea mai rapidă a conținutului.

Stocarea datelor de pe web prin browser

Stocarea datelor de pe web prin browser permite site-urilor să stocheze date într-un browser de pe dispozitiv. Când este folosită în modul „stocare locală”, funcția permite salvarea datelor între sesiuni. Aceasta permite ca datele să poată fi recuperate și după închiderea și redeschiderea browserului. O tehnologie care permite stocarea datelor de pe web este HTML 5.

Context suplimentar

Activitatea de pe alte site-uri și din alte aplicații

Este posibil ca această activitate să provină din folosirea serviciilor Google, cum ar fi sincronizarea contului cu Chrome sau din accesările site-urilor și aplicațiilor partenere Google de către tine. Numeroase site-uri și aplicații colaborează cu Google pentru a-și îmbunătăți conținutul și serviciile. De exemplu, un site poate să folosească serviciile de publicitate Google (cum ar fi AdSense) sau instrumentele de analiză (cum ar fi Google Analytics) ori poate să încorporeze alt conținut (cum ar fi videoclipuri de pe YouTube). Aceste servicii trimit către Google informații privind activitatea ta și, în funcție de setările contului și de produsele folosite (de exemplu, când un partener utilizează Google Analytics împreună cu serviciile de publicitate), datele respective pot fi asociate cu informațiile tale cu caracter personal.

Află mai multe despre modul în care îți folosește Google datele când folosești site-urile sau aplicațiile partenerilor săi.

Activitatea din serviciile Google

Dacă te-ai conectat la Contul tău Google și ai Activitatea de pe web și din aplicații activată, datele despre activitatea ta în site-urile, aplicațiile și serviciile Google pot fi salvate în Activitatea de pe web și din aplicații a contului tău. Este posibil ca unele activități să includă informații despre zona aproximativă în care te aflai când ai folosit serviciul Google respectiv. Când efectuezi o căutare folosind o zonă aproximativă, căutarea va utiliza o zonă de cel puțin trei kilometri pătrați sau se va extinde până când zona va reprezenta locațiile a cel puțin 1.000 de persoane. Astfel, îți protejăm confidențialitatea.

În unele cazuri, zonele din care ai făcut căutări în trecut pot fi folosite pentru a estima o locație relevantă pentru căutarea ta. De exemplu, când cauți cafenele cât timp te afli în Sibiu, Google poate afișa rezultate pentru Sibiu în căutările viitoare.

Poți să vezi și să gestionezi Activitatea de pe web și din aplicații în Activitatea mea.

Aducerea îmbunătățirilor

De exemplu, folosim cookie-urile pentru a analiza modul în care vizitatorii interacționează cu serviciile noastre. Iar această analiză ne ajută să creăm produse mai bune. De exemplu, ea ne poate ajuta să aflăm dacă durează prea mult ca vizitatorii să realizeze o anumită activitate sau dacă o pot duce la bun sfârșit. Apoi putem să reproiectăm funcția respectivă și să îmbunătățim produsul pentru toată lumea.

Când un număr mare de persoane încep să caute ceva anume, acest lucru poate să ofere informații utile despre anumite tendințe înregistrate la momentul respectiv. Google Trends analizează căutările Google pe web pentru a estima popularitatea căutărilor într-o anumită perioadă și face publice rezultatele, în forme agregate. Află mai multe

Anunțuri personalizate

Poți vedea și anunțuri personalizate pe baza informațiilor de la advertiser. De exemplu, dacă ai făcut achiziții de pe site-ul unui agent de publicitate, acesta poate folosi informații despre vizita ta pentru a îți afișa anunțuri. Află mai multe

Anunțurile pe care le veți considera cele mai utile

De exemplu, dacă urmăriți videoclipuri despre pregătirea prăjiturilor pe YouTube, este posibil ca atunci când navigați pe web să vedeți mai multe anunțuri care au legătură cu coptul prăjiturilor. De asemenea, vă putem folosi adresa IP pentru a stabili locația dvs. aproximativă. Astfel, vă putem prezenta anunțuri pentru un serviciu de livrare de pizza din apropiere când căutați „pizza”. Aflați mai multe despre anunțurile Google și de ce vedeți anumite anunțuri.

Asigurare și îmbunătățire

De exemplu, analizăm modul în care utilizatorii interacționează cu reclamele pentru a îmbunătăți performanța anunțurilor noastre.

Asigurarea funcționării corecte a serviciilor

De exemplu, ne monitorizăm constant sistemele pentru a detecta eventualele probleme. Iar dacă ceva este în neregulă cu o anumită funcție, examinarea informațiilor despre activitate colectate înainte să apară acea problemă ne permite să remediem situația mai rapid.

Categoriile speciale

Când îți afișăm anunțuri personalizate, folosim subiecte care credem că te-ar putea interesa pe baza activității tale. De exemplu, poți vedea anunțuri din categoria „Gătit și rețete” sau „Călătorii cu avionul”. Nu folosim subiecte și nu difuzăm anunțuri personalizate bazate pe categoriile speciale, cum ar fi rasa, religia, orientarea sexuală sau starea de sănătate. Și le cerem același lucru și agenților de publicitate care folosesc serviciile noastre.

Combinarea informațiilor pe care le colectăm

Câteva exemple de moduri în care combinăm informațiile pe care le colectăm ar fi:

  • Când ești conectat(ă) la Contul Google și cauți pe Google, poți să vezi rezultate de căutare publice de pe web, împreună cu informații relevante și din conținutul pe care îl ai în alte produse Google, precum Gmail sau Google Calendar. Aici pot fi incluse lucruri precum starea zborurilor viitoare, rezervările la restaurante și hoteluri sau fotografiile tale. Află mai multe
  • Dacă ați comunicat cu cineva prin Gmail și doriți să adăugați persoana respectivă în Documentele Google sau într-un eveniment din Google Calendar, Google simplifică lucrurile completând automat adresa de e-mail când începeți să introduceți numele persoanei respective. Cu ajutorul acestei funcții este mai ușor să trimiteți lucruri persoanelor cunoscute. Află mai multe
  • Aplicația Google poate folosi datele pe care le-ați stocat în alte produse Google pentru a vă afișa conținut personalizat, în funcție de setările dvs. De exemplu, dacă aveți căutări stocate în Activitatea de pe web și din aplicații, aplicația Google poate să afișeze articole de știri și alte informații despre interesele dvs., cum ar fi scorurile sportive, în baza activității dvs. Află mai multe
  • Atunci când conectezi Contul Google la Google Home, poți să îți gestionezi informațiile și să lucrezi productiv cu ajutorul Asistentului Google. De exemplu, poți să adaugi evenimente în Google Calendar sau să îți planifici ziua, să soliciți actualizări de stare pentru zborul următor sau să trimiți informații, cum ar fi indicațiile rutiere, pe telefon. Află mai multe

Datele de la senzorul dispozitivului

Dispozitivul tău poate avea senzori care se pot folosi pentru o mai bună înțelegere a locației și deplasărilor tale. De exemplu, se poate folosi un accelerometru pentru a stabili viteza ta și un giroscop pentru a afla direcția deplasării tale. Află mai multe despre modul în care folosim informațiile despre locație.

Detectarea abuzurilor

Când detectăm spam, programe malware, conținut ilegal (inclusiv materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor și exploatarea acestora) și alte forme de abuz care încalcă politicile Google în sistemele noastre, este posibil să îți dezactivăm contul ori să luăm alte măsuri adecvate. În anumite condiții, putem raporta încălcarea autorităților competente.

Dispozitive

De exemplu, putem folosi informații de pe dispozitivele dvs. pentru a vă ajuta să decideți ce dispozitiv vreți să folosiți pentru a instala o aplicație sau a vedea un film pe care îl cumpărați de pe Google Play. Folosim aceste informații și pentru a vă proteja contul.

Dispozitive Android cu aplicații Google

Dispozitivele Android cu aplicații Google includ dispozitivele vândute de Google sau de unul dintre partenerii noștri și includ telefoane, aparate foto, vehicule, dispozitive portabile și televizoare. Aceste dispozitive folosesc Serviciile Google Play și alte aplicații preinstalate care includ servicii cum ar fi Gmail, Maps, camera și tastatura telefonului, redarea vocală a textului, introducerea textului de la tastatură și funcțiile de securitate. Aflați mai multe despre serviciile Google Play.

eliminarea

De exemplu, așa cum este descris mai sus, poți să soliciți eliminarea conținutului, inclusiv conținutul care îți poate include informațiile, din anumite servicii Google, conform legislației în vigoare (inclusiv legislația privind protecția datelor) și politicilor Google.

Funcționarea corectă cu ajutorul cookie-urilor

De exemplu, folosim un cookie numit „lbcs”, datorită căruia poți să deschizi mai multe Documente Google într-un singur browser. Blocarea acestui cookie ar împiedica Documente Google să funcționeze conform așteptărilor. Află mai multe

Google Analytics se bazează pe cookie-urile primare, ceea ce înseamnă că acestea sunt setate de clientul Google Analytics. Folosind sistemele noastre, datele generate prin Google Analytics pot fi asociate, de clientul Google Analytics și de Google, cookie-urilor terțe, în legătură cu accesările altor site-uri. De exemplu, când un agent de publicitate dorește să își folosească datele Google Analytics pentru a crea anunțuri mai relevante sau pentru a analiza mai în detaliu traficul. Află mai multe

Informații de plată

De exemplu, dacă adaugi un card de credit sau altă metodă de plată în Contul Google, le poți folosi pentru a cumpăra lucruri din cadrul serviciilor noastre, cum ar fi aplicațiile din Magazinul Play. De asemenea, Google poate să solicite alte informații, cum ar fi codul de înregistrare fiscală al unei firme, pentru a te ajuta să procesezi plata. În anumite cazuri, poate fi necesar să îți verificăm identitatea și îți putem cere informații în acest scop.

Putem folosi informațiile de plată și pentru a verifica dacă respecți cerințele privind vârsta, de exemplu, dacă introduci o zi de naștere incorectă conform căreia nu ai vârsta necesară pentru a deține un Cont Google. Află mai multe

Informații despre obiectele din apropierea dispozitivului

Dacă folosiți Serviciile de localizare Google pe Android, putem îmbunătăți performanța aplicațiilor care se bazează pe locația dvs., cum ar fi Google Maps. Când folosiți Serviciile de localizare Google, dispozitivul dvs. trimite la Google informații despre locație, senzori (cum ar fi accelerometrul) și turnurile de telefonie mobilă și punctele de acces Wi-Fi (cum ar fi adresele MAC și intensitatea semnalului) din apropiere. Toate acestea folosesc pentru a stabili locația dvs. Puteți să activați Serviciile de localizare Google din setările dispozitivului. Află mai multe

Informații vocale și audio

De exemplu, poți alege dacă vrei ca Google să salveze o înregistrare audio în Contul tău Google când interacționezi cu Căutarea Google, Asistentul și Maps. Când dispozitivul detectează o comandă de activare audio, precum „Ok Google”, Google îți înregistrează vocea și conținutul audio, plus câteva secunde anterioare activării. Află mai multe

în beneficiul publicului

De exemplu, prelucrăm informații despre solicitările de eliminare a conținutului din serviciile noastre pentru a educa publicul, a facilita cercetările și a oferi transparență asupra acestor solicitări.

Locațiile etichetate de tine drept acasă și la serviciu

Poți alege să salvezi în Contul Google locații importante pentru tine, cum ar fi adresa de acasă sau de serviciu. Dacă setezi adresa de acasă sau de serviciu, aceasta poate fi folosită pentru a te ajuta să faci mai ușor activități (de exemplu, să primești indicații de orientare sau să găsești rezultate mai aproape de casă sau de serviciu) și pentru anunțuri publicitare mai utile.

Poți să editezi sau să ștergi oricând adresele de acasă sau de serviciu din Contul Google.

Măsuri adecvate de precauție

De exemplu, putem anonimiza sau cripta datele pentru a ne asigura că nu pot fi asociate cu alte informații despre dvs. Află mai multe

Numărul de telefon

Dacă adaugi în cont un număr de telefon, acesta poate fi folosit în diferite scopuri în serviciile Google, în funcție de setările tale. De exemplu, numărul de telefon este folosit pentru a te ajuta să accesezi contul dacă ai uitat parola, pentru a-i ajuta pe utilizatori să te găsească și să ia legătura cu tine și pentru a afișa anunțuri mai relevante. Află mai multe

Oferirea serviciilor noastre

Printre exemplele de moduri în care îți folosim informațiile pentru a ne oferi serviciile se numără:

  • Folosim adresa IP atribuită dispozitivului tău pentru a îți trimite datele solicitate, cum ar fi încărcarea unui videoclip YouTube
  • Folosim identificatori unici stocați în cookie-urile de pe dispozitivul tău care ne ajută să te autentificăm în calitate de persoană care poate accesa Contul tău Google
  • Fotografiile și videoclipurile pe care le încarci în Google Foto sunt folosite pentru a crea albume, colaje și alte creații pe care le poți distribui. Află mai multe
  • Un e-mail primit pentru confirmarea unui zbor poate fi folosit pentru a crea un buton „check-in” afișat pentru dvs. în Gmail.
  • Atunci când achiziționați servicii sau bunuri fizice de la noi, ne puteți oferi informații, cum ar fi adresa dvs. de livrare sau instrucțiuni de livrare. Folosim aceste informații pentru procesarea, executarea și livrarea comenzii dvs. și pentru a oferi asistență în legătură cu produsul sau serviciul pe care l-ați achiziționat.

operatorul de date responsabil pentru prelucrarea informațiilor tale

Afiliatul Google responsabil cu prelucrarea informațiilor tale și respectarea legislației în vigoare privind confidențialitatea.

Parteneri specifici

De exemplu, le permitem creatorilor YouTube și agenților de publicitate de pe platformă să colaboreze cu companii de statistică pentru a stabili audiența videoclipurilor sau anunțurilor lor de pe YouTube, folosind cookie-uri sau tehnologii similare. Un alt exemplu îl constituie comercianții din paginile noastre de cumpărături, care folosesc cookie-uri pentru a afla pentru câte persoane diferite se afișează produsele lor. Aflați mai multe despre acești parteneri și despre modul în care vă folosesc informațiile.

Parteneriatul cu Google

Există peste 2 milioane de site-uri și aplicații aflate în parteneriat cu Google pentru a afișa anunțuri. Află mai multe

Persoanele care te interesează cel mai mult online

De exemplu, când introduci o adresă în câmpurile Către, Cc sau Bcc ale unui e-mail pe care îl compui, Gmail va sugera adresele în funcție de persoanele pe care le contactezi cel mai frecvent.

Personalizarea serviciilor noastre

De exemplu, este posibil să afișăm un doodle Google pe pagina de pornire a căutării pentru a sărbători un eveniment specific țării dvs.

Asemenea altor companii din domeniul tehnologiei și comunicațiilor, Google primește în mod regulat solicitări de a dezvălui datele utilizatorilor, din partea guvernelor sau a instanțelor de judecată din lumea întreagă. Respectarea confidențialității și securității datelor pe care le stochezi la Google stă la baza demersului nostru de a respecta aceste solicitări legale. Echipa noastră care se ocupă de problemele juridice examinează fiecare solicitare în parte, indiferent de tipul acesteia, și adesea respinge solicitările dacă par prea ample sau dacă acestea nu urmează procedura corectă. Află mai multe din Raportul despre transparența informației.

Protecția împotriva abuzurilor

De exemplu, informațiile despre amenințările de securitate ne ajută să te notificăm dacă credem că ți-a fost afectat contul (moment în care te putem ajuta să iei măsuri pentru protejarea contului).

publicului

De exemplu, prelucrăm informații despre solicitările de eliminare a conținutului din serviciile noastre conform politicilor Google privind eliminarea conținutului sau legislației în vigoare, pentru a evalua solicitarea și pentru a asigura transparența, a îmbunătăți răspunderea și a preveni abuzurile și frauda în aceste practici.

De exemplu, când v-ați conectat la Contul Google și aveți opțiunea Activitate de pe web și din aplicații activată, puteți să primiți rezultate mai relevante ale căutării în baza căutărilor și activității anterioare în alte servicii Google. Puteți să aflați mai multe aici. În plus, puteți obține rezultate de căutare personalizate chiar dacă v-ați deconectat. Dacă nu doriți personalizarea căutării la acest nivel, puteți să căutați și navigați în mod privat sau să dezactivați personalizarea activității de căutare desfășurate în modul deconectat.

Servere în toată lumea

De exemplu, operăm centre de date aflate în toată lumea ca să menținem în permanență produsele Google la dispoziția utilizatorilor.

Servicii Google specifice

De exemplu, poți să îți ștergi blogul de pe Blogger sau un site Google pe care îl deții de pe Site-uri Google. De asemenea, poți șterge recenziile pe care le-ai postat în aplicații, jocuri și alte tipuri de conținut din Magazinul Play.

Servicii pentru efectuarea și primirea apelurilor sau pentru trimiterea și primirea mesajelor

Printre exemplele de servicii se numără:

  • Google Voice, pentru inițierea și primirea de apeluri, trimiterea de mesaje text și gestionarea mesageriei vocale
  • Google Meet, pentru inițierea și primirea de apeluri video
  • Gmail, pentru trimiterea și primirea de e-mailuri
  • Google Chat, pentru trimiterea și primirea de mesaje
  • Google Duo, pentru inițierea și primirea de apeluri video sau trimiterea și primirea de mesaje
  • Google Fi, pentru un abonament telefonic

Servicii publicitare și de cercetare în numele altora

De exemplu, comercianții pot încărca date din programele lor de carduri de fidelitate, astfel încât să poată include informații despre fidelitate în rezultatele de căutare sau ale cumpărăturilor ori să înțeleagă mai bine performanța campaniilor publicitare. Oferim rapoarte agregate numai agenților de publicitate care nu dezvăluie informații despre persoane fizice.

Siguranță și fiabilitate

Câteva exemple de moduri în care îți folosim informațiile pentru a ne menține serviciile sigure și fiabile ar fi:

  • Colectarea și analizarea adreselor IP și a datelor despre cookie-uri pentru protejarea împotriva abuzurilor automatizate. Acest abuz poate lua diferite forme, cum ar fi trimiterea de spam utilizatorilor Gmail, furtul de bani de la agenți de publicitate dând clic în mod fraudulos pe anunțuri sau cenzurarea conținutului prin lansarea unui atac distribuit de refuzare a serviciilor (DDoS).
  • Cu ajutorul funcției „Ultima activitate din cont” din Gmail poți să afli dacă cineva ți-a accesat e-mailul fără să știi și când s-a întâmplat acest lucru. Această funcție îți arată informații despre activitatea recentă din Gmail, cum ar fi adresele IP care ți-au accesat e-mailul, locația asociată, precum și ora și data accesării. Află mai multe

Sincronizarea cu Contul Google

Istoricul tău de navigare în Chrome este salvat în cont numai dacă ai activat sincronizarea Chrome cu Contul Google. Află mai multe

Surse accesibile pentru public

De exemplu, putem colecta informații care sunt disponibile online în mod public sau din alte surse publice ca să ajutăm la formarea modelelor AI de la Google și la crearea produselor și funcțiilor precum Google Traducere, Aplicații Gemini și AI în cloud. Sau, dacă pe un site apar informații despre compania ta, putem să le indexăm și să le afișăm în serviciile Google.

Terțele părți

De exemplu, îți procesăm informațiile pentru a raporta statisticile de utilizare deținătorilor drepturilor despre modul în care a fost folosit conținutul lor în serviciile noastre. De asemenea, este posibil să îți procesăm informațiile în cazul în care vizitatorii îți caută numele și afișăm rezultate de căutare pentru site-urile care conțin informații disponibile public despre tine.

utilizatorilor noștri

De exemplu, pentru a preveni abuzurile și pentru a spori transparența și răspunderea privind practicile noastre de moderare a conținutului online, Google trimite date despre solicitările de eliminare a conținutului din serviciile sale la Lumen, care colectează și analizează aceste solicitări pentru a facilita cercetarea cu scopul de a-i ajuta pe utilizatorii de internet să-și înțeleagă drepturile. Află mai multe.

Vizualizări și interacțiuni cu conținut și anunțuri;

De exemplu, colectăm informații despre vizualizările și interacțiunile cu anunțurile pentru a oferi rapoarte cumulate agenților de publicitate, cum ar fi să le transmitem dacă le-am difuzat anunțul pe o pagină și dacă este posibil ca acesta să fi fost văzut de un utilizator. De asemenea, este posibil să evaluăm și alte interacțiuni, cum ar fi modul în care utilizatorii au deplasat mouse-ul peste un anunț sau dacă aceștia au interacționat cu pagina pe care apare anunțul.

Aplicații Google
Meniu principal