Termenii şi condiţiile Google
Valabilă din 22 mai 2024 | Versiunile arhivate | Descarcă fișierul PDF
Versiunea țării: Statele Unite ale Americii
Ce acoperă prezentele condiții
Știm că e tentant să închizi Termenii și condițiile, dar e important să știi la ce te poți aștepta de la noi atunci când folosești serviciile Google și ce așteptăm noi de la tine.
Acest set de Termeni și condiții reflectă modul în care Google își desfășoară activitatea, legile aplicabile companiei noastre și anumite lucruri în care aceasta a crezut mereu. Prin urmare, Termenii și condițiile ajută la definirea relației tale cu Google când interacționezi cu serviciile sale. De exemplu, aceste condiții includ următoarele titluri de subiecte:
- Ce poți aștepta de la noi, care descrie cum ne oferim și ne dezvoltăm serviciile
- Ce așteptări avem de la tine, care definește anumite reguli privind folosirea serviciilor noastre
- Conținutul din cadrul serviciilor Google, care descrie drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului pe care îl găsești în serviciile noastre, indiferent dacă acesta îți aparține ție, companiei Google sau altora
- În cazul unor probleme sau neînțelegeri, care descrie alte drepturi legale pe care le ai și la ce să te aștepți dacă cineva încalcă aceste condiții
Este important să înțelegi aceste condiții deoarece, prin accesarea sau folosirea serviciilor noastre (indiferent dacă te-ai conectat sau nu la un Cont Google) îți dai acordul pentru acestea.
Pe lângă aceste condiții, publicăm și o Politică de confidențialitate. Recomandăm să o citești ca să înțelegi mai bine cum să actualizezi, să gestionezi, să exporți și să ștergi informațiile tale.
Termeni și condiții
Furnizorul de servicii
Serviciile Google sunt oferite de (iar tu închei contractul cu):
Google LLC
organizată conform legilor din Statul Delaware, S.U.A. și funcționând conform legilor S.U.A.
1600 Amphitheatre Parkway
Mountain View, California 94043
S.U.A.
Cerințe privind vârsta
Dacă nu ai vârsta necesară pentru a-ți gestiona propriul Cont Google, trebuie ca părintele sau tutorele tău să-ți acorde permisiunea de a folosi un Cont Google. Cere-i părintelui sau tutorelui să citească împreună cu tine aceste condiții.
Dacă ești părinte sau tutore și permiți copilului tău să folosească serviciile, aceste condiții ți se aplică și ești responsabil(ă) pentru activitatea copilului în serviciile respective.
Unele servicii Google au cerințe suplimentare privind vârsta, așa cum prevăd termenii și politicile suplimentare specifice serviciilor respective.
Relația ta cu Google
Aceste condiții ajută la definirea relației tale cu Google. Atunci când vorbim despre „Google”, „noi”, „al nostru”, ne referim la Google LLC și afiliații săi. În general, îți acordăm permisiunea de a accesa și folosi serviciile noastre dacă accepți să respecți aceste condiții, care reflectă modul în care Google își desfășoară activitatea și în care generează profit.
Ce poți aștepta de la noi
Oferim o gamă largă de servicii utile
- aplicații și site-uri (precum Căutarea Google și Maps);
- platforme (cum ar fi Cumpărături Google);
- servicii integrate (precum Maps, care sunt integrate în aplicațiile sau site-urile altor companii);
- dispozitive (precum Google Nest și Pixel).
Multe dintre aceste servicii includ și conținut pe care poți să îl redai în streaming sau cu care poți să interacționezi.
Serviciile noastre sunt create pentru a funcționa împreună, dându-ți posibilitatea de a trece mai ușor de la o activitate la alta. De exemplu, dacă un eveniment din Calendar include o adresă, poți să dai clic pe acea adresă și Maps îți va arăta cum să ajungi acolo.
Dezvoltarea, îmbunătățirea și actualizarea serviciilor Google
Creăm în permanență noi tehnologii și funcții pentru îmbunătățirea serviciilor noastre. De exemplu, folosim inteligența artificială și învățarea automată pentru a-ți oferi traduceri simultane și pentru a detecta și a bloca mai eficient spamul și programele malware. Ca parte a acestui proces de îmbunătățire continuă, uneori adăugăm sau eliminăm funcții și caracteristici, mărim sau micșorăm limitele serviciilor noastre și oferim servicii noi sau le retragem pe cele vechi. Când un serviciu necesită sau include software care se poate descărca sau care este preinstalat, respectivul software se actualizează uneori automat pe dispozitivul tău atunci când devine disponibilă o versiune sau o funcție nouă. Unele servicii îți permit să ajustezi setările tale pentru actualizarea automată.
Dacă facem modificări importante care afectează negativ folosirea de către tine a serviciilor noastre sau dacă nu mai oferim un serviciu, îți vom trimite o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția situațiilor urgente, cum ar fi prevenirea abuzurilor, răspunsul la cerințe legale sau remedierea unor probleme legate de securitate și operabilitate. În plus, îți vom oferi oportunitatea de a exporta conținutul tău din Contul tău Google folosind Google Takeout, în conformitate cu legislația și politicile în vigoare.
Ce așteptări avem de la tine
Respectă aceste condiții și termenii suplimentari specifici serviciilor
- prezentele condiții ;
- condițiile suplimentare specifice serviciilor, care ar putea include prevederi precum cerințele suplimentare privind vârsta.
De asemenea, ești de acord că Politica noastră de confidențialitate se aplică utilizării de către tine a serviciilor noastre. În plus, punem la dispoziție resurse precum Centrul de ajutor privind drepturile de autor, Centrul pentru siguranță, Centrul de transparență și descrieri ale tehnologiilor noastre de pe site-ul nostru cu politici, pentru a răspunde la întrebările frecvente și pentru a defini condițiile de utilizare a serviciilor noastre. În cele din urmă, este posibil să oferim instrucțiuni și avertismente în cadrul serviciilor noastre, de exemplu, casete de dialog care te atenționează cu privire la informații importante.
Deși îți acordăm permisiunea de a ne folosi serviciile, păstrăm toate drepturile de proprietate intelectuală asupra serviciilor.
Respectă-i pe ceilalți
- să respecți legile în vigoare, inclusiv pe cele privind controlul exporturilor, sancțiunile și traficul de persoane;
- să respecți drepturile celorlalți, inclusiv pe cele de confidențialitate și de proprietate intelectuală;
- să nu abuzezi și să nu rănești alte persoane sau pe tine (să nu ameninți și să nu încurajezi astfel de abuzuri sau daune), de exemplu, prin înșelarea, fraudarea, uzurparea ilegală a identității, defăimarea, intimidarea, hărțuirea sau urmărirea altora.
Politicile și condițiile suplimentare specifice serviciilor, cum ar fi Politica noastră privind utilizarea interzisă a AI-ului generativ, oferă mai multe detalii despre comportamentul adecvat pe care trebuie să îl adopte toți cei ce folosesc serviciile respective. Dacă observi că alte persoane nu respectă aceste reguli, multe dintre serviciile noastre îți dau posibilitatea să raportezi un abuz. În cazul în care luăm măsuri în legătură cu raportarea unui abuz, aplicăm procesul descris în secțiunea Luarea de măsuri în cazul în care apar probleme.
Nu abuza de serviciile noastre
Majoritatea persoanelor care accesează sau folosesc serviciile noastre înțeleg regulile generale care fac internetul sigur și deschis. Din păcate, un număr mic de persoane nu respectă aceste reguli, prin urmare le prezentăm aici pentru a ne proteja serviciile și utilizatorii împotriva abuzurilor. În acest scop:
nu trebuie să folosești în mod abuziv, să afectezi, să interferezi cu sau să întrerupi serviciile sau sistemele noastre, de exemplu, prin:- introducerea de programe malware;
- trimiterea de spam, hacking sau eludarea sistemelor ori a măsurilor noastre de protecție;
- jailbreaking, trimiterea de solicitări malițioase sau injectarea de solicitări, cu excepția cazului în care aceasta se realizează în cadrul programelor noastre de testare a siguranței și a erorilor;
- accesarea sau folosirea serviciilor sau a conținutului nostru în moduri frauduloase ori înșelătoare, cum ar fi:
- phishing;
- crearea de conturi sau conținut fals, inclusiv recenzii false;
- înșelarea altor persoane, făcându-le să creadă că un conținut generat de AI generativ a fost creat de o persoană reală;
- oferirea unor servicii care par să provină de la tine (sau de la altcineva) când, de fapt, provin de la noi;
- oferirea unor servicii care par să provină de la noi atunci când nu este cazul;
- folosirea serviciilor noastre (inclusiv conținutul pe care îl oferă acestea) pentru a încălca drepturile legale ale cuiva, de exemplu, drepturile de proprietate intelectuală sau privind confidențialitatea;
- aplicarea tehnicilor de inginerie inversă asupra serviciilor noastre sau a tehnologiei care stă la baza acestora, de exemplu, modelele de învățare automată, pentru a extrage secrete comerciale sau alte informații proprietare, cu excepția cazurilor permise de legislația în vigoare;
- folosirea unor mijloace automatizate pentru a accesa conținut din oricare dintre serviciile noastre, încălcând instrucțiunile care pot fi citite de dispozitive din paginile noastre web (de exemplu, fișiere robots.txt care nu permit accesarea cu crawlere, instruirea sau alte activități);
- folosirea conținutului generat de AI din serviciile noastre pentru a dezvolta modele de învățare automată sau tehnologii AI conexe;
- ascunderea sau denaturarea adevărului privind identitatea ta pentru a încălca aceste condiții;
- oferirea de servicii care încurajează alte persoane să încalce aceste condiții.
Permisiunea de a-ți folosi conținutul
Unele dintre serviciile noastre sunt create pentru a-ți permite să încarci, să stochezi, să trimiți, să primești sau să distribui conținutul propriu. Nu ai obligația să oferi conținut pentru servicii și ai libertatea să alegi conținutul pe care vrei să-l pui la dispoziție. Dacă alegi să încarci sau să permiți accesul la conținut, verifică dacă ai drepturile necesare și dacă respectivul conținut respectă legile în vigoare.
Licență
Conținutul tău îți aparține, ceea ce înseamnă că păstrezi toate drepturile de proprietate intelectuală asupra acestuia. De exemplu, ai drepturi de proprietate intelectuală asupra conținutului creativ pe care îl creezi, de exemplu, recenziile pe care le scrii. Sau ai dreptul de a distribui conținutul creativ al altcuiva dacă acea persoană ți-a acordat permisiunea în acest sens.
Avem nevoie de permisiunea ta dacă drepturile de proprietate intelectuală ne restricționează folosirea conținutului tău. Prin această licență, acorzi companiei Google permisiunea respectivă.
Ce acoperă
Această licență acoperă conținutul tău dacă acesta este protejat prin drepturi de proprietate intelectuală.
Ce nu acoperă
- Această licență nu îți afectează drepturile la viața privată, ci se referă doar la drepturile de proprietate intelectuală
- Această licență nu acoperă următoarele tipuri de conținut:
- informații factuale disponibile public pe care le oferi, cum ar fi corectarea adresei unei companii locale. Aceste informații nu necesită licență, deoarece sunt considerate informații publice pe care le poate folosi oricine.
- feedbackul pe care îl trimiți, de exemplu, sugestii privind îmbunătățirea serviciilor noastre. Feedbackul este acoperit în secțiunea Comunicări legate de servicii de mai jos.
Domeniul de aplicare
- internațională, adică este valabilă oriunde în lume;
- neexclusivă, adică poți acorda altor persoane licența de utilizare a propriului conținut;
- scutită de redevențe, adică licența nu presupune costuri.
Drepturi
Această licență permite companiei Google următoarele:
- să găzduiască, să reproducă, să distribuie, să comunice și să folosească conținutul tău, de exemplu, să-l salveze în sistemele noastre și să-l facă accesibil oriunde te-ai afla;
- să publice, să execute public sau să afișeze public conținutul tău, dacă l-ai făcut vizibil pentru alții;
- să modifice și să creeze lucrări derivate bazate pe conținutul tău, de exemplu, prin reformatarea sau traducerea lui;
- să sublicențieze aceste drepturi:
- altor utilizatori pentru a permite funcționarea serviciilor conform destinației lor, cum ar fi opțiunea de a trimite fotografii persoanelor dorite;
- contractorilor noștri, care au semnat contracte conforme cu aceste condiții, numai în scopurile limitate descrise în secțiunea Scop de mai jos.
Scop
Această licență are următoarele scopuri limitate:
- operarea și îmbunătățirea serviciilor, ceea ce înseamnă asigurarea funcționării serviciilor conform destinației lor și crearea de noi funcții. Aici sunt incluse folosirea sistemelor automatizate și a algoritmilor pentru analiza conținutului tău:
- pentru conținut spam, programe malware și conținut ilegal;
- pentru a recunoaște tipare în date, de exemplu, pentru a stabili când să fie sugerat un album nou în Google Foto în vederea păstrării fotografiilor similare într-un singur loc;
- pentru a personaliza serviciile noastre, de exemplu, pentru a-ți oferi recomandări sau rezultate ale căutării, conținut și anunțuri personalizate (pe care le poți modifica sau dezactiva din Setările pentru anunțuri);
- folosirea conținutului pe care l-ai făcut public pentru a promova serviciile. De exemplu, pentru a promova o aplicație Google, este posibil să cităm o recenzie scrisă de tine. Sau pentru a promova Google Play, putem să afișăm o captură de ecran a aplicației pe care o oferi în Magazinul Play.
- dezvoltarea de noi tehnologii și servicii pentru Google, în conformitate cu acești termeni.
Durata
Această licență este valabilă atât timp cât conținutul tău este protejat de drepturile de proprietate intelectuală.
Dacă elimini din serviciile noastre orice conținut acoperit de prezenta licență, sistemele nu vor mai afișa public conținutul respectiv într-un interval de timp rezonabil. Există două excepții:
- dacă ai trimis deja altora conținutul înainte de a-l elimina. De exemplu, dacă ai trimis o fotografie unui prieten, iar acesta a creat o copie sau a trimis-o altcuiva, fotografia poate continua să apară în Contul Google al prietenului tău și după ce o elimini din Contul tău;
- dacă îți pui la dispoziție conținutul folosind serviciile altor companii, este posibil ca motoarele de căutare, inclusiv Căutarea Google, să găsească și să afișeze în continuare conținutul tău ca parte din rezultatele căutării.
Folosirea serviciilor Google
Contul tău Google
Dacă respecți cerințele privind vârsta, poți să creezi un Cont Google pentru confortul tău. Unele servicii necesită un Cont Google pentru a funcționa, de exemplu, pentru a folosi Gmail, ai nevoie de un Cont Google ca să ai un loc din care să trimiți și unde să primești e-mailuri.
Ești responsabil(ă) pentru acțiunile pe care le realizezi folosind Contul Google, inclusiv luarea măsurilor rezonabile pentru a proteja Contul Google. Te încurajăm să folosești periodic Verificarea securității.
Folosirea serviciilor Google în numele unei organizații sau companii
- un reprezentant autorizat al organizației trebuie să accepte aceste condiții ;
- administratorul organizației îți poate atribui un Cont Google. El îți poate cere să respecți și alte reguli și poate să-ți acceseze sau să-ți dezactiveze Contul Google.
Comunicări legate de servicii
Pentru a-ți oferi serviciile noastre, uneori trimitem anunțuri privind serviciile și alte informații. Ca să afli mai multe despre modurile în care comunicăm cu tine, consultă Politica de confidențialitate Google.
Dacă alegi să ne oferi feedback, cum ar fi sugestii de îmbunătățire a serviciilor, îl putem folosi fără nicio obligație față de tine.
Conținutul din serviciile Google
Conținutul tău
Unele dintre serviciile noastre îți dau posibilitatea să generezi conținut original. Google nu își va revendica dreptul de proprietate asupra conținutului respectiv.
Unele dintre serviciile noastre îți oferă ocazia de a pune conținut la dispoziția publicului, de exemplu, postând o recenzie pentru un produs sau un restaurant pe care ai scris-o sau încărcând o postare pe blog pe care ai creat-o.
- Consultă secțiunea Permisiunea de a-ți folosi conținutul pentru mai multe informații despre drepturile tale asupra propriului conținut și despre modul în care conținutul este folosit în serviciile noastre.
- Consultă secțiunea Eliminarea conținutului tău pentru a afla de ce și cum putem elimina conținutul generat de utilizator din serviciile noastre.
Dacă crezi că cineva îți încalcă drepturile de proprietate intelectuală, ne poți trimite o notificare privind încălcarea și vom lua măsurile adecvate. De exemplu, suspendăm sau închidem Conturile Google ale utilizatorilor care încalcă în mod repetat drepturile de autor, după cum se descrie în Centrul de ajutor privind drepturile de autor.
Conținutul Google
Unele dintre serviciile noastre includ conținut care aparține companiei Google, de exemplu, multe dintre ilustrațiile pe care le vezi în Google Maps. Poți să folosești conținutul Google în baza acestor condiții și a oricăror condiții suplimentare specifice serviciilor, dar păstrăm toate drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului nostru. Nu elimina, nu ascunde și nu modifica marca, siglele sau mențiunile noastre juridice. Dacă dorești să folosești marca sau siglele noastre, consultă pagina Permisiuni privind marca Google.
Alt conținut
Unele dintre serviciile noastre îți oferă acces la conținut care aparține altor persoane sau organizații, de exemplu, descrierea unei companii creată de proprietarul unui magazin sau un articol de ziar afișat în Știri Google. Nu poți folosi acest conținut fără permisiunea persoanei sau a organizației respective ori altfel decât prevede legea. Opiniile exprimate în conținutul altor persoane sau organizații le aparțin și nu reflectă neapărat opiniile Google.
Software din serviciile Google
Unele dintre serviciile noastre includ software preinstalat sau descărcabil. Îți acordăm permisiunea să-l folosești în cadrul serviciilor.
- internațională, adică este valabilă oriunde în lume
- neexclusivă, adică putem acorda altor persoane licența de utilizare a software-ului;
- scutită de redevențe, adică licența nu presupune costuri;
- personală, adică nu poate fi folosită de altcineva;
- incesibilă, adică nu o poți cesiona altcuiva.
Unele dintre serviciile noastre includ software oferit în baza unor termeni de licență open source pe care ți-i punem la dispoziție. Uneori există prevederi în licența open source care modifică în mod explicit părți din aceste condiții, prin urmare citește licențele respective.
Nu ai dreptul să copiezi, să modifici, să distribui, să vinzi sau să închiriezi nicio parte a serviciilor sau software-ului nostru.
În cazul unor probleme sau neînțelegeri
Clauză de declinare a responsabilității privind garanția
Ne-am construit reputația oferind servicii utile și fiabile precum Căutarea Google și Maps și ne îmbunătățim în permanență serviciile pentru a-ți satisface cerințele. Însă, din motive legale, oferim serviciile noastre fără garanții, cu excepția cazului în care acestea sunt prevăzute în mod explicit în condițiile suplimentare specifice serviciilor. Legea ne impune să explicăm acest lucru folosind un limbaj juridic specific și să utilizăm majuscule pentru a ne asigura că vezi textul, după cum urmează:
ÎN MĂSURA PERMISĂ DE LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE, OFERIM SERVICIILE „CA ATARE”, FĂRĂ GARANȚII EXPLICITE SAU IMPLICITE, INCLUSIV GARANȚII IMPLICITE DE VANDABILITATE, CONFORMITATE CU UN ANUMIT SCOP ȘI NEÎNCĂLCARE A PREVEDERILOR LEGALE. DE EXEMPLU, NU OFERIM GARANȚII ÎN LEGĂTURĂ CU CONȚINUTUL SAU FUNCȚIILE SERVICIILOR, INCLUSIV EXACTITATEA, FIABILITATEA, DISPONIBILITATEA SAU CAPACITATEA ACESTORA DE A-ȚI SATISFACE CERINȚELE.
NU TE BAZA PE SERVICII PENTRU SFATURI MEDICALE, LEGALE, FINANCIARE SAU PROFESIONALE DIN ALT DOMENIU. ORICE CONȚINUT DESPRE ASTFEL DE SUBIECTE ESTE OFERIT NUMAI ÎN SCOP INFORMATIV ȘI NU ÎNLOCUIEȘTE SFATURILE UNUI PROFESIONIST CALIFICAT.
Răspunderea
Pentru toți utilizatorii
Atât legea, cât și prezentele condiții încearcă să obțină un echilibru în ceea ce privește lucrurile pe care le poți cere tu de la Google sau invers în cazul în care apar probleme. De aceea, legea prevede ca toată lumea să își asume anumite răspunderi, dar nu și altele, în conformitate cu aceste condiții.
Prezentele condiții limitează responsabilitățile noastre doar în măsura permisă de legislația în vigoare. Aceste condiții nu limitează răspunderea pentru faptele săvârșite din culpă gravă sau cu intenție.
- Google este responsabilă numai pentru încălcările acestor condiții sau ale condițiilor suplimentare specifice serviciilor aplicabile.
- Google nu este responsabilă pentru:
- pierderea de profit, de venituri, de oportunități de afaceri, a reputației sau a economiilor anticipate,
- pierderi indirecte sau pe cale de consecință,
- daune punitive.
- Răspunderea totală a companiei Google conform acestor condiții se limitează la suma mai mare dintre următoarele: (1) $200 sau (2) taxele pe care le-ai plătit ca să folosești serviciile relevante în cele 12 luni dinaintea litigiului.
Numai pentru utilizatori business și organizații
Dacă ești utilizator business sau reprezinți o organizație:
- În măsura permisă de legislația în vigoare, vei despăgubi Google, directorii, agenții, angajații și contractorii săi pentru orice proceduri legale terță parte (inclusiv acțiunile autorităților guvernamentale) cauzate de sau în legătură cu utilizarea incorectă de către tine a serviciilor sau de încălcare a acestor condiții ori a condițiilor suplimentare specifice serviciilor. Această asigurare acoperă toate răspunderile și cheltuielile cauzate de reclamații, pierderi, daune, hotărâri judecătorești, amenzi, cheltuieli de judecată și taxe juridice.
- Dacă ești scutit(ă) din punct de vedere legal de anumite responsabilități, între care despăgubirea, responsabilitățile respective nu ți se aplică în baza acestor condiții. De exemplu, Națiunile Unite beneficiază de anumite imunități legate de obligațiile legale și aceste condiții nu înlocuiesc acele imunități.
Luarea de măsuri în cazul în care apar probleme
Înainte să acționăm după cum este descris mai jos, îți vom trimite notificări prealabile atunci când este posibil în mod rezonabil, vom descrie motivul acțiunii noastre și îți vom oferi ocazia de a clarifica și remedia problema, cu excepția cazului în care acest lucru:
- ar cauza prejudicii sau obligații unui utilizator, unei terțe părți sau companiei Google;
- ar încălca legea sau ordinul unei autorități de aplicare a legii;
- ar compromite o investigație;
- ar compromite funcționarea, integritatea sau securitatea serviciilor noastre.
Eliminarea conținutului
Dacă credem în mod rezonabil că un conținut (1) încalcă aceste condiții, politicile sau condițiile suplimentare specifice serviciilor, (2) încalcă legislația în vigoare sau (3) poate dăuna utilizatorilor, terțelor părți sau companiei Google, ne rezervăm dreptul de a-l elimina parțial sau integral, în conformitate cu legislația în vigoare. Printre exemple se numără pornografia infantilă, conținutul care facilitează traficul de persoane sau hărțuirea, conținutul oferit de teroriști și conținutul care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva.
Suspendarea sau blocarea accesului la serviciile Google
Fără limitarea oricăror alte drepturi ale noastre, Google îți poate suspenda sau înceta accesul la servicii ori îți poate șterge Contul Google dacă se întâmplă oricare dintre următoarele:
- încalci grav sau în mod repetat aceste condiții, termenii suplimentari specifici condițiilor sau politicilor
- o dispoziție legală sau o decizie judecătorească ne cere să facem acest lucru;
- credem în mod rezonabil că comportamentul tău provoacă daune sau atrage răspunderea unui utilizator, a unei terțe părți sau a companiei Google, de exemplu, prin hacking, încercări de phishing, hărțuire, trimitere de spam, inducerea în eroare a altor persoane sau copierea automată a unui conținut care nu îți aparține.
Pentru mai multe informații despre motivul pentru care dezactivăm conturi și ce se întâmplă când facem acest lucru, consultă această pagină din Centrul de ajutor. Dacă ești de părere că suspendarea sau închiderea Contului tău Google a fost o greșeală, poți să faci contestație.
Desigur, poți înceta oricând să folosești serviciile noastre. Dacă încetezi să mai folosești un serviciu, am dori să știm de ce, ca să putem continua să ne îmbunătățim serviciile.
Soluționarea litigiilor, legislația aplicabilă și competența
Pentru informaţii despre modul în care poţi să contactezi Google, accesează pagina noastră de contact.
În cazul litigiilor care decurg din sau sunt asociate cu acești termeni, cu termenii suplimentari specifici serviciilor sau cu orice servicii asociate, se va aplica legislația din California, indiferent de regulile privind conflictul de legi. Aceste litigii vor fi soluționate exclusiv în tribunalele federale sau statale din districtul Santa Clara, California, S.U.A., iar tu și Google sunteți de acord cu jurisdicția personală a respectivelor tribunale.
Despre prezentele condiții
Conform legii, ai anumite drepturi care nu pot fi limitate de un contract ca acest set de Termeni și condiții. Condițiile de față nu își propun să restricționeze aceste drepturi.
Aceste condiții descriu relația dintre tine și Google. Ele nu creează drepturi legale pentru alte persoane sau organizații, chiar dacă ele beneficiază de pe urma acelei relații guvernate de aceste condiții.
Vrem ca aceste condiții să fie ușor de înțeles, astfel că am folosit exemple din serviciile noastre. Însă este posibil ca serviciile menționate să nu fie disponibile în țara ta.
Dacă aceste condiții intră în conflict cu termenii suplimentari specifici serviciilor, termenii suplimentari vor guverna în cazul serviciilor respective.
Dacă anumiți termeni nu sunt valabili sau aplicabili, aceasta nu va afecta restul termenilor.
Dacă nu respecți aceste condiții sau termenii suplimentari specifici serviciilor și nu luăm măsuri imediate, nu înseamnă că renunțăm la drepturile pe care le avem (de exemplu, dreptul de a lua măsuri pe viitor).
Putem actualiza aceste condiții și termenii suplimentari specifici serviciilor (1) pentru a reflecta modificările serviciilor noastre sau ale modului în care ne desfășurăm activitatea, de exemplu, când adăugăm noi servicii, funcții, tehnologii, prețuri sau beneficii (sau le eliminăm pe cele vechi), (2) din motive juridice, de reglementare sau de securitate sau (3) pentru a preveni abuzurile ori daunele.
Dacă modificăm substanțial aceste condiții sau condițiile suplimentare specifice serviciilor, te vom notifica în prealabil într-un termen rezonabil și îți vom oferi ocazia de a examina modificările, cu excepția (1) cazurilor când lansăm un nou serviciu sau o nouă funcție sau a (2) situațiilor urgente, cum ar fi prevenirea abuzurilor continue sau răspunsul la cerințe legale. Dacă nu accepți noile condiții, trebuie să elimini conținutul tău și să oprești folosirea serviciilor. Și tu poți înceta oricând relația cu noi, închizând Contul tău Google. Dacă închizi Contul tău Google, apoi accesezi sau folosești serviciile noastre fără cont, accesarea și utilizarea respective se vor supune celei mai recente versiuni a acestor condiții.
Definiții
afiliat
O entitate care aparține grupului de societăți Google, adică Google LLC și subsidiarele sale, inclusiv următoarele societăți care oferă servicii pentru consumatori în UE: Google Ireland Limited, Google Commerce Limited și Google Dialer Inc.
clauză de declinare a responsabilității
O declarație care limitează responsabilitățile legale ale unei entități.
consumator
O persoană care folosește serviciile Google în scopuri personale, necomerciale, din afara domeniului, a profesiei sau specializării sale. (Vezi utilizator business)
conținutul tău
conținutul pe care îl creezi, îl încarci, îl trimiți, îl stochezi, îl primești sau la care permiți accesul folosind serviciile noastre, cum ar fi:
- Documente, Foi de calcul și Prezentări pe care le creezi
- Postări pe blog pe care le încarci prin Blogger
- Recenzii pe care le trimiți prin Maps
- Videoclipuri pe care le stochezi în Drive
- E-mailuri pe care le trimiți și primești prin Gmail
- Poze pe care le trimiți prietenilor prin Foto
- Itinerare pentru călătorie pe care le trimiți la Google
despăgubire
Obligația contractuală a unei persoane sau organizații de a compensa pierderile suferite de altă persoană sau organizație în urma unor proceduri judiciare, cum ar fi procesele.
drept de autor
Drept legal care îi permite creatorului unei lucrări originale (cum ar fi o postare pe blog, o fotografie sau un videoclip) să decidă dacă și cum poate fi folosită acea lucrare de alții, în conformitate cu anumite limitări și excepții (cum ar fi „utilizarea loială” și „utilizarea echitabilă”).
drepturi de proprietate intelectuală
Drepturi asupra creațiilor intelectuale ale unei persoane, cum ar fi invenții (drepturi de brevet), lucrări literare și artistice (drepturi de autor), designuri (drepturi de design) sau simboluri, nume și imagini folosite în comerț (mărci comerciale). Acestea îți pot aparține ție, altei persoane sau unei organizații.
garanție
Garanția că un produs sau serviciu va funcționa la anumite standarde.
marcă comercială
Simbolurile, numele și imaginile folosite în comerț și capabile să distingă bunurile sau serviciile unei persoane sau organizații de ale alteia.
organizație
Entitate juridică (de exemplu, corporație, organizație nonprofit sau școală), nu persoană fizică.
răspundere
Pierderi care decurg din orice acțiune în justiție, fie că aceasta are la bază un contract, un act ilicit (inclusiv neglijență) sau alt motiv și dacă pierderile respective au fost sau nu anticipate sau prevăzute în mod rezonabil.
servicii
Serviciile Google care se supun acestor condiții sunt produsele și serviciile enumerate la adresa https://policies.google.com/terms/service-specific, inclusiv:
- aplicații și site-uri (cum ar fi Căutarea și Maps),
- platforme (cum ar fi Cumpărături Google),
- servicii integrate (cum ar fi Maps, care este încorporat în aplicațiile sau site-urile altor companii);
- dispozitive și alte bunuri (cum ar fi Google Nest).
Multe dintre aceste servicii includ și conținut pe care poți să îl redai în streaming sau cu care poți să interacționezi.
utilizator business
Un individ sau o entitate care nu este consumator (vezi consumator).
versiunea țării
Dacă ai un Cont Google, îl vom asocia cu o țară (sau un teritoriu), astfel încât să putem stabili:
- afiliatul Google care îți oferă serviciile și care îți prelucrează informațiile în timp ce folosești acele servicii;
- versiunea condițiilor care guvernează relația dintre tine și Google.
Dacă nu te-ai conectat, versiunea țării tale este stabilită în funcție de locația în care folosești serviciile Google. Dacă ai un cont, poți să te conectezi și să consulți aceste condiții ca să vezi țara cu care este asociat.